1 Samuel (Romanian)

1 Samuel (Romanian)

1

1:1b.1SA.001.001 Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, Efratit.

1:2b.1SA.001.002 El avea două neveste; una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n'avea.

1:3b.1SA.001.003 Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine... înaintea Domnului oştirilor şi să -I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.

1:4b.1SA.001.004 În ziua cînd îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor, şi tuturor fiicelor pe cari le avea de la ea.

1:5b.1SA.001.005 Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.

1:6b.1SA.001.006 Protivnica ei o înţepa dese ori, ca s'o facă să se mînie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.

1:7b.1SA.001.007 Şi în toţi anii era aşa. Oridecîteori se suia Ana la casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plîngea şi nu mînca.

1:8b.1SA.001.008 Elcana, bărbatul ei, îi zicea: ,,Ano, pentruce plîngi, şi nu mănînci? Pentruce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decît zece fii?``

1:9b.1SA.001.009 Ana s'a sculat, dupăce au mîncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lîngă unul din uşiorii Templului Domnului.

1:10b.1SA.001.010 Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărît şi plîngea!

1:11b.1SA.001.011 Ea a făcut o juruinţă, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce... aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici...... nu va trece peste capul lui.``

1:12b.1SA.001.012 Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.

1:13b.1SA.001.013 Ana vorbea în inima ei, şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată,

1:14b.1SA.001.014 şi i -a zis: ,,Pînă cînd vei fi beată? Du-te de te trezeşte.``

1:15b.1SA.001.015 Ana a răspuns: ,,Nu, domnul meu, eu sînt o femeie care sufere în inima ei, şi n'am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.

1:16b.1SA.001.016 Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m'a făcut să vorbesc pînă acum.``

1:17b.1SA.001.017 Eli a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut -o!``

1:18b.1SA.001.018 Ea a zis: ,,Să capete roaba ta trecerea înaintea ta!`` Şi femeia a plecat. A mîncat, şi faţa ei n'a mai fost aceeaş.

1:19b.1SA.001.019 S'au sculat disdedimineaţă, şi, dupăce s'au închinat pînă la pămînt înaintea Domnului, s'au întors şi au venit acasă la Rama.

1:20b.1SA.001.020 Cînd i s'au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i -a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), ,,căci`` a zis ea, ,,dela Domnul l-am cerut.``

1:21b.1SA.001.021 Bărbatul său Elcana s'a suit apoi cu toată casa lui, să aducă Domnului jertfa de peste an, şi să-şi împlinească juruinţa.

1:22b.1SA.001.022 Dar Ana nu s'a suit, şi a zis bărbatului ei: ,,Cînd voi înţerca copilul, îl voi duce, ca să fie pus înaintea Domnului şi să rămînă acolo pentru totdeauna....``

1:23b.1SA.001.023 Elcana, bărbatul ei, i -a zis: ,,Fă ce vei crede, aşteaptă pînă -l vei înţerca. Numai împlinească-Şi Domnul cuvîntul Lui!`` Şi femeia a rămas acasă, şi a dat ţîţă fiului ei, pînă l -a înţercat.

1:24b.1SA.001.024 Cînd l -a înţercat, l -a suit cu ea, şi a luat trei tauri, o efă de făină, şi un burduf cu vin. L -a dus în casa Domnului la Silo: copilul era încă mic de tot.

1:25b.1SA.001.025 Au junghiat taurii, şi au dus copilul la Eli.

1:26b.1SA.001.026 Ana a zis: ,,Domnul meu, iartă-mă! Cît este de adevărat că sufletul tău trăieşte, domnul meu, atît este de adevărat că eu sînt femeia aceea care stăteam aici lîngă tine şi mă rugam Domnului.

1:27b.1SA.001.027 Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I -o făceam.

1:28b.1SA.001.028 De aceea vreau să -l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.`` Şi s'au închinat acolo înaintea Domnului.

2

2:1b.1SA.002.001 Ana s'a rugat, şi a zis: ,,Mi se bucură inima în Domnul, Puterea mea... a fost înălţată de Domnul; Mi s'a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, Căci mă bucur...... de ajutorul Tău.

2:2b.1SA.002.002 Nimeni nu este sfînt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decît Tine; Nu este stîncă aşa ca Dumnezeul nostru.

2:3b.1SA.002.003 Nu mai vorbiţi cu atîta îngîmfare, Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mîndrie; Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, Şi toate faptele sînt cîntărite de El.

2:4b.1SA.002.004 Arcul celor puternici s'a sfărîmat, Şi cei slabi sînt încinşi cu putere.

2:5b.1SA.002.005 Cei ce erau sătui, se închiriază pentru pîne, Şi ceice erau flămînzi se odihnesc; Chiar cea stearpă naşte de şapte ori, Şi cea care... avea mulţi copii stă lîncezită.

2:6b.1SA.002.006 Domnul omoară şi învie, El pogoară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.

2:7b.1SA.002.007 Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă

2:8b.1SA.002.008 El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să -i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă; Căci ai Domnului sînt stîlpii... pămîntului, Şi pe ei a aşezat El lumea.

2:9b.1SA.002.009 El va păzi paşii prea iubiţilor Lui, Dar cei răi vor fi nimiciţi în întunerec; Căci omul nu va birui prin putere.

2:10b.1SA.002.010 Vrăjmaşii Domnului vor tremura, Din înălţimea cerului El Îşi va arunca tunetul asupra lor; Domnul... va judeca marginile pămîntului. El va da Împăratului Său putere, Şi El va înălţa tăria...... Unsului Lui``.

2:11b.1SA.002.011 Elcana s'a dus acasă, la Rama, şi copilul a rămas în slujba Domnului, înaintea preotului Eli.

2:12b.1SA.002.012 Fiii lui Eli erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Domnul.

2:13b.1SA.002.013 Şi iată care era felul de purtare al acestor preoţi faţă de popor. Cînd aducea cineva o jertfă, venea sluga preotului în clipa cînd se ferbea carnea. Ţinînd în mînă o furculiţă cu trei coarne,

2:14b.1SA.002.014 o vîra în cazan, în căldare, în tigaie sau în oală; şi tot ce apuca cu furculiţa, lua preotul pentru el. Aşa făceau ei tuturor acelora din Israel cari veneau la Silo.

2:15b.1SA.002.015 Chiar înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului şi zicea celui ce aducea jertfa: ,,Dă pentru preot carnea de fript; el nu va lua dela tine carne fiartă, ci vrea carne crudă``.

2:16b.1SA.002.016 Şi dacă omul zicea: ,,După ce se va arde grăsimea, vei lua ce-ţi va plăcea``, sluga răspundea: ,,Nu! dă mi acum, căci altfel iau cu sila``.

2:17b.1SA.002.017 Tinerii aceştia se făceau vinovaţi înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentrucă nesocoteau darurile Domnului.

2:18b.1SA.002.018 Samuel făcea slujba înaintea Domnului; şi copilul acesta era îmbrăcat cu un efod de in.

2:19b.1SA.002.019 Mamă-sa îi făcea pe fiecare an o mantie mică, şi i -o aducea cînd se suia cu bărbatul ei ca să aducă jertfa din fiecare an.

2:20b.1SA.002.020 Eli a binecuvîntat pe Elcana şi pe nevastă-sa, şi a a zis: ,,Să dea Domnul să ai copii din femeia aceasta, cari să înlocuiască pe acela pe care l -a împrumutat ea Domnului!`` Şi s'au întors acasă.

2:21b.1SA.002.021 Cînd a cercetat Domnul pe Ana, ea a rămas însărcinată, şi a născut trei fii şi două fiice. Şi tînărul Samuel creştea înaintea Domnului.

2:22b.1SA.002.022 Eli era foarte bătrîn, şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat şi că se culcau cu femeile cari slujeau afară la uşa cortului întîlnirii.

2:23b.1SA.002.023 El le -a zis: ,,Pentru ce faceţi astfel de lucruri? Căci aflu dela tot poporul despre faptele voastre rele.

2:24b.1SA.002.024 Nu, copii, ce aud spunîndu-se despre voi, nu este bine; voi faceţi pe poporul Domnului să păcătuiască.

2:25b.1SA.002.025 Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu; dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?`` Totuş ei n'au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să -i omoare.

2:26b.1SA.002.026 Tînărul Samuel creştea mereu, şi era plăcut Domnului şi oamenilor.

2:27b.1SA.002.027 Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli, şi i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu M'am descoperit Eu casei tatălui tău, cînd erau în Egipt, în casa lui Faraon?

2:28b.1SA.002.028 Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămîia, şi să poarte efodul înaintea Mea; şi am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc şi aduse de copiii lui Israel.

2:29b.1SA.002.029 Pentruce călcaţi voi în picioare jertfele Mele şi darurile Mele, cari am poruncit să se facă în locaşul Meu? Şi cum se face că tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decît pe Mine, ca să vă îngrăşaţi din cele dintîi roade luate din toate darurile poporului Meu Israel?``

2:30b.1SA.002.030 De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: ,,Spusesem că şi casa ta şi casa tatălui tău au să umble totdeauna înaintea Mea``. Şi acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti... pe cine Mă cinsteşte, dar ceice Mă dispreţuiesc,...... vor fi dispreţuiţi.

2:31b.1SA.002.031 Iată că vine vremea cînd voi tăia braţul tău şi braţul casei tatălui tău, aşa încît nu va mai fi niciun bătrîn în casa ta.

2:32b.1SA.002.032 Vei vedea un protivnic al tău în locaşul Meu, în timp ce Israel va fi copleşit de bunătăţi de Domnul; şi nu va mai fi niciodată niciun bătrîn în casa ta.

2:33b.1SA.002.033 Voi lăsa să rămînă la altarul Meu numai unul dintr'ai tăi, ca să ţi se topească ochii de durere şi să ţi se întristeze sufletul; dar toţi ceilalţi din casa ta vor muri în floarea vîrstei.

2:34b.1SA.002.034 Şi iată semnul celor ce se vor întîmpla celor doi fii ai tăi Hofni şi Fineas: amîndoi vor muri într'o zi.

2:35b.1SA.002.035 Eu Îmi voi pune un preot credincios, care va lucra după inima Mea şi după sufletul Meu; îi voi zidi o casă stătătoare, şi va umbla totdeauna înaintea Unsului... Meu.

2:36b.1SA.002.036 Şi oricine va mai rămînea din casa ta va veni să se arunce cu faţa la pămînt înaintea lui, pentru un ban de argint şi pentru o bucată de pîne, şi va zice: ,,Pune-mă, te rog, în una din slujbele preoţiei, ca să am o bucată de pîne să mănînc``.

3

3:1b.1SA.003.001 Tînărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Cuvîntul Domnului era rar în vremea aceea, şi vedeniile nu erau dese.

3:2b.1SA.003.002 Tot pe vremea aceea, Eli începea să aibă ochii tulburi, şi nu mai putea să vadă. El stătea culcat la locul lui,

3:3b.1SA.003.003 iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă; şi Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.

3:4b.1SA.003.004 Atunci Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: ,,Iată-mă!``

3:5b.1SA.003.005 Şi a alergat la Eli, şi a zis: ,,Iată-mă, căci m'ai chemat``. Eli a răspuns. ,,Nu te-am chemat; întoarce-te şi te culcă``. Şi s'a dus şi s'a culcat.

3:6b.1SA.003.006 Domnul a chemat din nou pe Samuel. Şi Samuel s'a sculat, s'a dus la Eli, şi a zis: ,,Iată-mă, căci m'ai chemat.`` Eli a răspuns: ,,Nu te-am chemat, fiule, întoarce-te şi te culcă``.

3:7b.1SA.003.007 Samuel nu cunoştea încă pe Domnul, şi Cuvîntul Domnului nu -i fusese încă descoperit.

3:8b.1SA.003.008 Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară. Şi Samuel s'a sculat, s'a dus la Eli, şi a zis: ,,Iată-mă, căci m'ai chemat``. Eli a înţeles că Domnul cheamă pe copil,

3:9b.1SA.003.009 şi a zis lui Samuel: ,,Du-te, de te culcă; şi dacă vei mai fi chemat, să spui: ,Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.`` Şi Samuel s'a dus să se culce la locul lui.

3:10b.1SA.003.010 Domnul a venit, S'a înfăţişat şi l -a chemat ca şi în celelalte dăţi: ,,Samuele, Samuele!`` Şi Samuel a răspuns: ,,Vorbeşte, căci robul Tău ascultă``.

3:11b.1SA.003.011 Atunci Domnul a zis lui Samuel: ,,Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi.

3:12b.1SA.003.012 În ziua aceea voi împlini asupra lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe şi voi isprăvi.

3:13b.1SA.003.013 I-am spus că vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoştinţă, şi prin care fiii lui... s'au făcut vrednici de lepădat, fără...... ca el să -i fi oprit.

3:14b.1SA.003.014 De aceea jur casei lui Eli că niciodată fărădelegea casei lui Eli nu va fi ispăşită, nici prin jertfe, nici prin daruri de mîncare``.

3:15b.1SA.003.015 Samuel a rămas culcat pînă dimineaţa, apoi a deschis uşile casei Domnului. Samuel s'a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea.

3:16b.1SA.003.016 Dar Eli a chemat pe Samuel, şi a zis: ,,Samuele, fiule``! El a răspuns: ,,Iată-mă!``

3:17b.1SA.003.017 Şi Eli a zis: ,,Care este cuvîntul pe care ţi l -a vorbit Domnul? Nu-mi ascunde nimic. Dumnezeu să Se poarte cu tine cu toată asprimea, dacă-mi ascunzi ceva din tot ce ţi -a spus!``

3:18b.1SA.003.018 Samuel i -a istorisit tot, fără să -i ascundă nimic. Şi Eli a zis: ,,Domnul este acesta, să facă ce va crede!``

3:19b.1SA.003.019 Samuel creştea, Domnul era cu el, şi n'a lăsat să cadă la pămînt niciunul... din cuvintele sale.

3:20b.1SA.003.020 Tot Israelul, dela Dan pînă la Beer-Şeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel prooroc al Domnului.

3:21b.1SA.003.021 Domnul nu înceta să Se arate în Silo; căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvîntul Domnului.

4

4:1b.1SA.004.001 Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoştinţa întregului Israel. Israel a ieşit înaintea Filistenilor, ca să lupte împotriva lor. Au tăbărît lîngă Eben-Ezer, şi Filistenii tăbărîseră la Afec.

4:2b.1SA.004.002 Filistenii s'au aşezat în linie de bătaie împotriva lui Israel, şi lupta a început. Israel a fost bătut de Filisteni, cari au omorît pe cîmpul de bătaie aproape patru mii de oameni.

4:3b.1SA.004.003 Poporul s'a întors în tabără, şi bătrînii lui Israel au zis: ,,Pentruce ne -a lăsat Domnul să fim bătuţi astăzi de Filisteni? Haidem să luăm dela Silo chivotul legămîntului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru, şi să ne izbăvească din mîna vrăjmaşilor noştri.

4:4b.1SA.004.004 Poporul a trimes la Silo, de unde au adus chivotul legămîntului Domnului oştirilor, care şade între heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, erau acolo, împreună cu chivotul legămîntului lui Dumnezeu.

4:5b.1SA.004.005 Cînd a intrat chivotul legămîntului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie, de s'a cutremurat pămîntul.

4:6b.1SA.004.006 Răsunetul acestor strigăte a fost auzit de Filisteni, şi au zis: ,Ce înseamnă strigătele acestea cari răsună în tabăra Evreilor`? Şi au auzit că sosise chivotul Domnului în tabără.

4:7b.1SA.004.007 Filistenii s'au temut, pentrucă au crezut că Dumnezeu venise în tabără. ,Vai de noi!` au zis ei, ,căci n'a fost aşa ceva pînă acum.

4:8b.1SA.004.008 Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mîna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe Egipteni cu tot felul de urgii în pustie.

4:9b.1SA.004.009 Întăriţi-vă, şi fiţi oameni, Filistenilor, ca nu cumva să fiţi robi Evreilor, cum v'au fost ei robi vouă: fiţi oameni şi luptaţi!``

4:10b.1SA.004.010 Filistenii au început lupta, şi Israel a fost bătut. Fiecare a fugit în cortul lui. Înfrîngerea a fost foarte mare, şi din Israel au căzut treizeci de mii de oameni pedeştri.

4:11b.1SA.004.011 Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, şi cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, au murit.

4:12b.1SA.004.012 Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie şi a venit la Silo în aceaş zi cu hainele sfîşiate, şi cu capul acoperit cu ţărînă.

4:13b.1SA.004.013 Cînd a ajuns, Eli, aştepta, stînd pe un scaun lîngă drum, căci inima îi era neliniştită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate, omul acesta a dat de veste, şi toată cetatea a strigat.

4:14b.1SA.004.014 Eli, auzind aceste strigăte, a zis: ,,Ce însemnează zarva aceasta?`` Şi îndată omul a venit şi a adus lui Eli vestea aceasta.

4:15b.1SA.004.015 Şi Eli era în vîrstă de nouăzeci şi opt de ani, avea ochii întunecaţi şi nu mai putea să vadă.

4:16b.1SA.004.016 Omul a zis lui Eli: ,,Vin de pe cîmpul de bătaie, şi din cîmpul de bătaie am fugit astăzi``. Eli a zis: ,,Ce s'a întîmplat, fiule?``

4:17b.1SA.004.017 Cel ce aducea vestea aceasta, ca răspuns, a zis: ,,Israel a fugit dinaintea Filistenilor, şi poporul a suferit o mare înfrîngere; şi chiar cei doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas, au murit, şi chivotul Domnului a fost luat.``

4:18b.1SA.004.018 Abea a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, şi Eli a căzut de pe scaun pe spate, lîngă poartă; şi -a rupt ceafa şi a murit, căci era om bătrîn şi greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani.

4:19b.1SA.004.019 Noru-sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată, şi sta să nască. Cînd a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei şi despre moartea bărbatului ei, s'a înconvoiat şi a născut, căci au apucat -o durerile naşterii.

4:20b.1SA.004.020 Cînd trăgea să moară, femeile cari erau lîngă ea i-au zis: ,,Nu te teme, căci ai născut un fiu!`` Dar ea n'a răspuns şi n'a luat seama la ce i se spunea.

4:21b.1SA.004.021 A pus copilului numele I-Cabod! (Nu mai e slavă), zicînd: ,,S'a dus slava din Israel!`` Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu, şi din pricina socrului şi bărbatului ei.

4:22b.1SA.004.022 Ea a zis: ,,S'a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat.``

5

5:1b.1SA.005.001 Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu, şi l-au dus din Eben-Ezer la Asdod

5:2b.1SA.005.002 După ce au pus mîna pe chivotul lui Dumnezeu, Filistenii l-au dus în casa lui Dagon (Zeul peşte) şi l-au aşezat lîngă Dagon.

5:3b.1SA.005.003 A doua zi, Asdodenii, cari se sculaseră dis de dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pămînt, înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon, şi l-au pus înapoi la locul lui.

5:4b.1SA.005.004 Şi a doua zi, sculîndu-se disdedimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pămînt, înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon şi cele două mîni ale lui erau tăiate pe prag, şi nu -i rămăsese decît trunchiul.

5:5b.1SA.005.005 De aceea, pînă în ziua de azi, preoţii lui Dagon şi toţi ceice intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag.

5:6b.1SA.005.006 Mîna Domnului a apăsat asupra celor din Asdod, şi i -a pustiit; i -a lovit cu bube... la şezut, atît în Asdod cît şi în ţinutul lui.

5:7b.1SA.005.007 Cînd au văzut că aşa stau lucrurile, oamenii din Asdod au zis: ,,Chivotul Dumnezeului lui Israel să nu rămînă la noi, căci mîna Lui apasă asupra noastră şi asupra lui Dagon, dumnezeul nostru.``

5:8b.1SA.005.008 Şi au trimes şi au adunat la ei pe toţi domnitorii Filistenilor, şi au zis: ,,Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel?`` Domnitorii au răspuns: ,,Să se ducă la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel.`` Şi au adus acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.``

5:9b.1SA.005.009 Dar după ce a fost dus acolo, mîna Domnului a apăsat asupra cetăţii, şi a fost o mare groază; a lovit... pe oamenii cetăţii dela mic pînă la mare, şi au avut o spuzenie de bube la şezut.

5:10b.1SA.005.010 Atunci au trimes chivotul lui Dumnezeu la Ecron. Cînd a intrat chivotul lui Dumnezeu în Ecron, Ecroniţii au strigat: ,,Au adus la noi chivotul Dumnezeului lui Israel, ca să ne omoare, pe noi şi poporul nostru.``

5:11b.1SA.005.011 Şi au trimes şi au strîns pe toţi domnitorii Filistenilor, şi au zis: ,,Trimeteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel; să se întoarcă la locul lui, ca să nu ne omoare, pe noi şi poporul nostru.`` Căci în toată cetatea era o groază de moarte, şi mîna lui Dumnezeu apăsa cu putere.

5:12b.1SA.005.012 Oamenii cari nu mureau, erau loviţi cu bube la şezut, şi ţipetele cetăţii se înălţau pînă la cer.

6

6:1b.1SA.006.001 Chivotul Domnuluui a fost şapte luni în ţara Filistenilor.

6:2b.1SA.006.002 Şi Filistenii au chemat pe preoţi şi pe ghicitori, şi au zis: ,,Ce să facem cu chivotul Domnului? Arătaţi-ne cum trebuie să -l trimetem înapoi la locul lui.``

6:3b.1SA.006.003 Ei au răspuns: ,,Dacă trimeteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu -l trimeteţi cu mîna goală, ci aduceţi lui Dumnezeu o jertfă pentru vină; atunci vă veţi vindeca, şi veţi şti... pentruce nu s'a îndepărtat mîna Lui de peste voi.``

6:4b.1SA.006.004 Filistenii au zis: ,,Ce jertfă pentru vină să -I aducem?`` Ei au răspuns: ,,Cinci umflături de aur şi cinci şoareci de aur, după numărul domnitorilor Filistenilor, căci aceeaş urgie a fost peste voi toţi şi peste domnitorii voştri.

6:5b.1SA.006.005 Faceţi nişte chipuri după umflăturile voastre şi nişte chipuri după şoarecii voştri cari pustiesc ţara, şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta... să-Şi apese mîna peste voi, peste dumnezeii...... voştri, şi peste ţara voastră.

6:6b.1SA.006.006 Pentruce să vă împietriţi inima, cum şi-au împietrit inima Egiptenii şi Faraon? Nu i -a pedepsit El şi n'au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece?

6:7b.1SA.006.007 Acum, faceţi un car nou de tot, şi luaţi două vaci tinere cari dau ţîţă şi cari n'au tras la jug; înjugaţi vacile la car, şi mînaţi înapoi acasă viţeii lor cari se ţin după ele.

6:8b.1SA.006.008 Să luaţi chivotul Domnului, şi să -l puneţi în car; să puneţi alături de el, într'o ladă, lucrurile de aur pe cari le daţi Domnului ca dar pentru vină; apoi să -l trimeteţi, şi va pleca.

6:9b.1SA.006.009 Să -l urmăriţi cu privirea; şi dacă se va sui pe drumul hotarului său spre Bet-Şemeş, Domnul ne -a făcut acest mare rău; dacă nu, vom şti că nu mîna Lui ne -a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întîmplare.``

6:10b.1SA.006.010 Oamenii au făcut aşa. Au luat două vaci cari alăptau, le-au înjugat la car, şi le-au închis viţeii acasă.

6:11b.1SA.006.011 Au pus în car chivotul Domnului, şi lada cu şoarecii de aur şi chipurile umflăturilor lor.

6:12b.1SA.006.012 Vacile au apucat drept pe drum spre Bet-Şemeş; au ţinut mereu acelaş drum, mugind, şi nu s'au abătut nici la dreapta nici la stînga. Domnitorii Filistenilor au mers după ele pînă la hotarul Bet-Şemeşului.

6:13b.1SA.006.013 Locuitorii din Bet-Şemeş secerau grînele în vale: au ridicat ochii, au zărit chivotul, şi s'au bucurat cînd l-au văzut.

6:14b.1SA.006.014 Carul a ajuns în cîmpul lui Iosua din Bet-Şemeş, şi s'a oprit acolo. Acolo era o piatră mare. Au despicat lemnele carului, şi vacile le-au adus ca ardere de tot Domnului.

6:15b.1SA.006.015 Leviţii au pogorît chivotul Domnului, şi lada de lîngă el în care se aflau lucrurile de aur, şi le-au pus pe toate pe piatra cea mare. Oamenii din Bet-Şemeş au adus Domnului în ziua aceea arderi de tot şi jertfe.

6:16b.1SA.006.016 Cei cinci domnitori ai Filistenilor, dupăce au văzut lucrul acesta, s'au întors la Ecron în aceeaş zi.

6:17b.1SA.006.017 Iată umflăturile de aur pe cari le-au dat Domnului Filistenii, ca dar pentru vină; una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron.

6:18b.1SA.006.018 Erau şi nişte şoareci de aur, după numărul tuturor cetăţilor Filistenilor, cari erau ale celor cinci căpetenii, atît cetăţi întărite cît şi cetăţi fără ziduri. Lucrul acesta îl adevereşte piatra cea mare pe care au pus chivotul Domnului, şi care este şi astăzi în cîmpul lui Iosua din Bet-Şemeş.

6:19b.1SA.006.019 Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş, cînd s'au uitat în chivotul Domnului; a lovit (cincizeci de mii) şapte zeci de oameni din popor. Şi poporul a plîns, pentrucă Domnul îl lovise cu o mare urgie.

6:20b.1SA.006.020 Oamenii din Bet-Şemeş au zis: ,,Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfînt? Şi la cine trebuie să se suie chivotul, dacă se depărtează dela noi?``

6:21b.1SA.006.021 Au trimes soli la locuitorii din Chiriat-Iearim, ca să le spună: ,,Filistenii au adus înapoi chivotul Domnului; pogorîţi-vă şi suiţi -l la voi.``

7

7:1b.1SA.007.001 Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit, şi au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, şi au sfinţit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului.

7:2b.1SA.007.002 Trecuse destulă vreme din ziua cînd fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci toată casa lui Israel a plîns după Domnul.

7:3b.1SA.007.003 Samuel a zis întregei case a lui Israel: ,,Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi Astarteele..., îndreptaţi-vă inima...... spre Domnul, şi slujiţi -I numai... Lui; şi El vă va izbăvi din mîna Filistenilor.``

7:4b.1SA.007.004 Şi copiii lui Israel au scos din mijlocul lor Baalii şi Astarteele, şi au slujit numai Domnului.

7:5b.1SA.007.005 Samuel a zis: ,,Strîngeţi pe tot Israelul la Miţpa, şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.``

7:6b.1SA.007.006 Şi s'au strîns la Miţpa. Au scos apă şi au vărsat -o înaintea Domnului, şi au postit în ziua aceea, zicînd: ,,Am păcătuit... împotriva Domnului!`` Samuel judeca pe copiii lui Israel la Miţpa.

7:7b.1SA.007.007 Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Miţpa, şi domnitorii Filistenilor s'au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta copiii lui Israel s'au temut de Filisteni,

7:8b.1SA.007.008 şi au zis lui Samuel: ,,Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mîna Filistenilor.``

7:9b.1SA.007.009 Samuel a luat un miel sugar, şi l -a adus întreg ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, şi Domnul l -a ascultat.

7:10b.1SA.007.010 Pe cînd aducea Samuel arderea de tot, Filistenii s'au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva Filistenilor, şi i -a pus pe fugă. Au fost bătuţi dinaintea lui Israel.

7:11b.1SA.007.011 Bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, au urmărit pe Filisteni, şi i-au bătut pînă subt Bet-car.

7:12b.1SA.007.012 Samuel a luat o piatră pe care a pus -o între Miţpa şi Şen, şi i -a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicînd: ,,Pînă aici Domnul ne -a ajutat.``

7:13b.1SA.007.013 Astfel au fost smeriţi Filistenii, şi n'au mai venit pe ţinutul lui Israel. Mîna Domnului a fost împotriva Filistenilor în tot timpul vieţii lui Samuel.

7:14b.1SA.007.014 Cetăţile pe cari le luaseră Filistenii dela Israel, s'au întors la Israel, dela Ecron pînă la Gat, cu ţinutul lor; Israel le -a smuls din mîna Filistenilor. Şi a fost pace între Israel şi Amoriţi.

7:15b.1SA.007.015 Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieţii lui.

7:16b.1SA.007.016 El se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului şi Miţpei, şi judeca pe Israel în toate locurile acestea.

7:17b.1SA.007.017 Apoi se întorcea la Rama, unde era casa lui; şi acolo judeca pe Israel. Şi a zidit acolo un altar Domnului.

8

8:1b.1SA.008.001 Cînd a îmbătrînit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel.

8:2b.1SA.008.002 Fiul său întîi născut se numea Ioel, şi al doilea Abia; ei erau judecători la Beer-Şeba.

8:3b.1SA.008.003 Fiii lui Samuel n'au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită... şi călcau dreptatea.

8:4b.1SA.008.004 Toţi bătrînii lui Israel s'au strîns şi au venit la Samuel la Rama.

8:5b.1SA.008.005 Ei au zis: ,,Iată că tu eşti bătrîn, şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.``

8:6b.1SA.008.006 Samuel n'a văzut cu plăcere faptul că ziceau: ,,Dă-ne un împărat ca să ne judece.`` Şi Samuel s'a rugat Domnului.

8:7b.1SA.008.007 Domnul a zis lui Samuel: ,,Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.

8:8b.1SA.008.008 Ei se poartă cu tine cum s'au purtat totdeauna, decînd i-am scos din Egipt pînă în ziua de astăzi; M'au părăsit şi au slujit altor dumnezei.

8:9b.1SA.008.009 Ascultă-le glasul deci; dar înştiinţează -i, şi fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei.``

8:10b.1SA.008.010 Samuel a spus toate cuvintele Domnului poporului care -i cerea un împărat.

8:11b.1SA.008.011 El a zis: ,,Iată care va fi dreptul împăratului care va domni peste voi. El va lua pe fiii voştri, îi va pune la carele sale şi între călăreţii lui, ca să alerge înaintea carului lui;

8:12b.1SA.008.012 îi va pune căpetenii peste o mie şi căpetenii peste cinzeci, şi -i va întrebuinţa la aratul pămînturilor lui, la seceratul bucatelor lui, la facerea armelor lui de război şi a uneltelor carelor lui.

8:13b.1SA.008.013 Va lua pe fetele voastre să -i facă miresme, de mîncare şi pîne.

8:14b.1SA.008.014 Va lua cea mai bună parte din cîmpiile voastre, din viile voastre şi din măslinii voştri, şi o va da slujitorilor lui.

8:15b.1SA.008.015 Va lua zeciuială din rodul seminţelor şi viilor voastre, şi o va da famenilor şi slujitorilor lui.

8:16b.1SA.008.016 Va lua pe robii şi roabele voastre, cei mai buni boi şi măgari ai voştri, şi -i va întrebuinţa la lucrările lui.

8:17b.1SA.008.017 Va lua zeciuială din oile voastre, şi voi înşivă veţi fi slugile lui.

8:18b.1SA.008.018 Şi atunci veţi striga împotriva împăratului vostru pe care -l veţi alege, dar Domnul nu vă va asculta.``

8:19b.1SA.008.019 Poporul n'a vrut să asculte glasul lui Samuel. ,,Nu!`` au zis ei, ,,ci să fie un împărat peste noi,

8:20b.1SA.008.020 ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cîrmui în războaiele noastre.``

8:21b.1SA.008.021 Samuel, dupăce a auzit toate cuvintele poporului, le -a spus în auzul Domnului.

8:22b.1SA.008.022 Şi Domnul a zis lui Samuel: ,,Ascultă-le glasul, şi pune un împărat peste ei.`` Şi Samuel a zis bărbaţilor lui Israel: ,,Duceţi-vă fiecare în cetatea lui.``

9

9:1b.1SA.009.001 Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui Beniamit, un om tare şi voinic.

9:2b.1SA.009.002 El avea un fiu cu numele Saul, tînăr şi frumos, mai frumos decît oricare din copiii lui Israel. Şi -i întrecea pe toţi în înălţime dela umăr în sus.

9:3b.1SA.009.003 Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s'au rătăcit; şi Chis a zis fiului său Saul: ,,Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele.``

9:4b.1SA.009.004 Saul a trecut prin muntele lui Efraim, şi a străbătut ţara Şalişa, fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit.

9:5b.1SA.009.005 Ajunseseră în ţara Ţuf, cînd Saul a zis slugii care îl însoţea: ,,Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsînd măgăriţele, să fie îngrijorat de noi.``

9:6b.1SA.009.006 Sluga i -a zis: ,,Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu se întîmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.``

9:7b.1SA.009.007 Saul a zis slugii sale: ,,Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n'avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?``

9:8b.1SA.009.008 Sluga a luat din nou cuvîntul, şi a zis lui Saul: ,,Uite eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.`` -

9:9b.1SA.009.009 Odinioară în Israel, cînd se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: ,,Haidem, să mergem la văzător!`` Căci acela care se numeşte azi prooroc, se numea odinioară văzător. -

9:10b.1SA.009.010 Saul a zis slugii: ,,Ai dreptate; haidem să mergem!`` Şi s'au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.

9:11b.1SA.009.011 Pe cînd se suiau ei spre cetate, au întîlnit nişte fete cari ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: ,,Aici este văzătorul?``

9:12b.1SA.009.012 Ele le-au răspuns: ,,Da, iacă -l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentrucă poporul aduce jertfă pe înălţime.

9:13b.1SA.009.013 Cînd veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănînce; căci poporul nu mănîncă pînă nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvinteze jertfa; după aceea, mănîncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă dar, căci acum îl veţi găsi.``

9:14b.1SA.009.014 Şi s'au suit în cetate. Tocmai cînd intrau pe poarta cetăţii, au fost întîlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime.

9:15b.1SA.009.015 Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel, şi -i zisese:

9:16b.1SA.009.016 ,,Mîne, la ceasul acesta, îţi voi trimete un om din ţara lui Beniamin, şi să -l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mîna Filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentrucă strigătul lui a ajuns pînă la Mine.``

9:17b.1SA.009.017 Cînd a zărit Samuel pe Saul, Domnul i -a zis: ,,Iată omul, despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.``

9:18b.1SA.009.018 Saul s'a apropiat de Samuel la mijlocul porţii, şi a zis: ,,Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.``

9:19b.1SA.009.019 Samuel a răspuns lui Saul: ,,Eu sînt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime, şi veţi mînca astăzi cu mine. Mîne te voi lăsa să pleci, şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta.

9:20b.1SA.009.020 Nu te nelinişti de măgăriţele pe cari le-ai pierdut acum trei zile, căci s'au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?``

9:21b.1SA.009.021 Saul a răspuns: ,,Oare nu sînt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia... mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbeşti astfel?``

9:22b.1SA.009.022 Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui, i -a vîrît în odaia de mîncare, le -a dat locul cel dintîi între cei poftiţi, cari erau aproape treizeci de inşi.

9:23b.1SA.009.023 Samuel a zis bucătarului: ,,Adu porţia pe care ţi-am dat -o, cînd ţi-am zis: ,Pune -o deoparte.``

9:24b.1SA.009.024 Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea, şi a pus -o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: ,,Iată ce a fost păstrat, pune -o înainte, şi mănîncă, fiindcă pentru tine s'a păstrat cînd am poftit poporul.`` Astfel Saul a mîncat cu Samuel în ziua aceea.

9:25b.1SA.009.025 S'au pogorît apoi de pe înălţime în cetate, şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei.

9:26b.1SA.009.026 Apoi s'au sculat disdedimineaţă; şi în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş, şi a zis: ,,Scoală-te, şi te voi însoţi``. Saul s'a sculat, şi au ieşit amîndoi, el şi Samuel.

9:27b.1SA.009.027 Cînd s'au pogorît la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: ,,Spune slugii tale să treacă înaintea noastră``. Şi sluga a trecut înainte. ,,Opreşte-te acum``, a zis iarăş Samuel, ,,şi-ţi voi face cunoscut cuvîntul lui Dumnezeu``.

10

10:1b.1SA.010.001 Samuel a luat sticluţa cu untdelemn, şi a turnat -o pe capul lui Saul. Apoi l -a sărutat, şi a zis: ,,Nu te -a uns Domnul... ca să fii căpetenia moştenirii...... Lui?

10:2b.1SA.010.002 Astăzi, după ce mă vei părăsi, vei găsi doi oameni la mormîntul Rahelei, în hotarul lui Beniamin la Ţelţah. Ei îţi vor zice: ,Măgăriţele pe care te-ai dus să le cauţi s'au găsit; şi iată că tatăl tău nu se mai gîndeşte la măgăriţe, ci este îngrijorat de voi, şi zice: ,Ce să fac pentru fiul meu?``

10:3b.1SA.010.003 De acolo vei merge mai departe, şi vei ajunge la stejarul din Tabor, unde vei fi întîmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, şi ducînd unul trei iezi, altul trei turte de pîne, iar altul un burduf cu vin.

10:4b.1SA.010.004 Ei te vor întreba de sănătate, şi-ţi vor da două pîni, pe cari le vei lua din mîna lor.

10:5b.1SA.010.005 După aceea, vei ajunge la Ghibea Elohim, unde se află garnizoana Filistenilor. Cînd vei intra în cetate, vei întîlni o ceată de prooroci pogorîndu-se... de pe înălţimea pentru jertfă, cu lăute, tîmpene, fluere şi cobze înainte, şi...... proorocind.

10:6b.1SA.010.006 Duhul Domnului va veni peste tine, vei prooroci cu ei, şi vei fi prefăcut într'alt om.

10:7b.1SA.010.007 Cînd ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.

10:8b.1SA.010.008 Apoi să te pogori înaintea mea la Ghilgal; şi eu mă voi pogorî la tine, ca să aduc arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, pînă voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.``

10:9b.1SA.010.009 De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i -a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s'au împlinit în aceeaş zi.

10:10b.1SA.010.010 Cînd au ajuns la Ghibea, iată că i -a ieşit înainte o ceată de prooroci. Duhul... lui Dumnezeu a venit peste el, şi el a proorocit în mijlocul lor.

10:11b.1SA.010.011 Toţi cei ce -l cunoscuseră mai înainte, au văzut că proorocea împreună cu proorocii, şi îşi ziceau unul altuia în popor: ,,Ce s'a întîmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între prooroci?``

10:12b.1SA.010.012 Cineva din Ghibea a răspuns: ,,Şi cine este tatăl lor?`` Deacolo zicala: ,,Oare şi Saul este între prooroci?`` -

10:13b.1SA.010.013 Cînd a sfîrşit de proorocit, s'a dus pe înălţime.

10:14b.1SA.010.014 Unchiul lui Saul a zis lui Saul şi slugii lui: ,,Unde v'aţi dus?`` Saul a răspuns: ,,Să căutăm măgăriţele; dar cînd am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.``

10:15b.1SA.010.015 Unchiul lui Saul a zis din nou: ,,Istoriseşte-mi dar ce v'a spus Samuel.``

10:16b.1SA.010.016 Şi Saul a răspuns unchiului său: ,,Ne -a spus că măgăriţele s'au găsit.`` Şi nu i -a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel.

10:17b.1SA.010.017 Samuel a chemat poporul înaintea Domnului la Miţpa,

10:18b.1SA.010.018 şi a zis copiilor lui Israel: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Eu am scos din Egipt pe Israel, şi v'am izbăvit din mîna Egiptenilor şi din mîna tuturor împărăţiilor cari vă apăsau.

10:19b.1SA.010.019 Şi astăzi, voi lepădaţi pe Dumnezeul vsotru, care v'a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi -I ziceţi: ,Pune un împărat peste noi!` Înfăţişaţi-vă acum înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după miile voastre.``

10:20b.1SA.010.020 Samuel a apropiat toate seminţiile lui Israel, şi a ieşit la sorţi seminţia lui Beniamin.

10:21b.1SA.010.021 A apropiat seminţia lui Beniamin pe familii, şi a ieşit la sorţ familia lui Matri. Apoi a ieşit la sorţ Saul, fiul lui Chis. L-au căutat, dar nu l-au găsit.

10:22b.1SA.010.022 Au întrebat din nou pe Domnul: ,,A venit oare omul acesta aici?`` Şi Domnul a zis: ,,Iată că este ascuns între vase.``

10:23b.1SA.010.023 Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s'a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi în înălţime, dela umăr în sus.

10:24b.1SA.010.024 Samuel a zis întregului popor: ,,Vedeţi pe cel pe care l -a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el``. Şi tot poporul a strigat: ,,Trăiască împăratul``!``

10:25b.1SA.010.025 Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăţiei, şi l -a scris într'o carte, pe care a pus -o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimeţînd pe fiecare acasă.

10:26b.1SA.010.026 Şi Saul s'a dus acasă în Ghibea, însoţit de o parte din ostaşi a căror inimă o mişcase Dumnezeu.

10:27b.1SA.010.027 S'au găsit însă şi oameni răi, cari ziceau: ,,Ce ne poate ajuta acesta?`` Şi l-au dispreţuit, şi nu... i-au adus niciun dar. Dar Saul s'a făcut că nu -i aude.

11

11:1b.1SA.011.001 Nahaş, Amonitul, a venit şi a împresurat Iabesul din Galaad. Toţi locuitorii din Iabes au zis lui Nahaş: ,,Fă... legămînt cu noi, şi-ţi vom fi supuşi.``

11:2b.1SA.011.002 Dar Nahaş, Amonitul, le -a răspuns: ,,Voi face legămînt cu voi dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept, şi să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel.``

11:3b.1SA.011.003 Bătrînii din Iabes i-au zis: ,,Dă-ne un răgaz de şapte zile, ca să trimetem soli în tot ţinutul lui Israel; şi dacă nu va fi nimeni să ne ajute, ne vom supune ţie``.

11:4b.1SA.011.004 Solii au ajuns la Ghibea, cetatea lui Saul, şi au spus aceste lucruri în auzul poporului. Şi tot poporul a ridicat glasul, şi a plîns.

11:5b.1SA.011.005 Saul tocmai se întorcea dela cîmp, în urma boilor, şi a întrebat: ,,Ce are poporul de plînge?`` I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes.

11:6b.1SA.011.006 Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, şi s'a mîniat foarte tare.

11:7b.1SA.011.007 A luat o păreche de boi, i -a tăiat în bucăţi, şi le -a trimes prin soli în tot ţinutul lui Israel, zicînd: ,,Oricine nu va merge după Saul şi Samuel, îşi va vedea boii tăiaţi la fel``. Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om.

11:8b.1SA.011.008 Saul le -a făcut numărătoarea la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii, şi bărbaţii lui Iuda treizeci de mii.

11:9b.1SA.011.009 Ei au zis solilor cari veniseră: ,,Aşa să vorbiţi locuitorilor Iabesului din Galaad: Mîne, cînd va dogorî soarele, veţi avea ajutor``. Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, cari s'au umplut de bucurie,

11:10b.1SA.011.010 şi au zis Amoniţilor: ,,Mîine ne vom supune vouă, şi ne veţi face ce vă va plăcea``.

11:11b.1SA.011.011 A două zi, Saul a împărţit poporul în trei cete. Au pătruns în tabăra Amoniţilor în straja dimineţei, şi i-au bătut pînă la căldura zilei. Ceice au scăpat, au fost risipiţi, şi n'au mai rămas doi laolaltă dintre ei.

11:12b.1SA.011.012 Poporul a zis lui Samuel: ,,Cine zicea: ,Saul să domnească peste noi? `Daţi încoace pe oamenii aceia, ca să -i omorîm.``

11:13b.1SA.011.013 Dar Saul a zis: ,,Nimeni nu va fi omorît în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel``.

11:14b.1SA.011.014 Şi Samuel a zis poporului: ,,Veniţi, şi să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo împărăţia.``

11:15b.1SA.011.015 Tot poporul s'a dus la Ghilgal, şi au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo, au adus jertfe... de mulţămire înaintea Domnului; şi Saul şi toţi oamenii lui Israel s'au veselit foarte mult acolo.

12

12:1b.1SA.012.001 Samuel a zis întregului Israel: ,,Iată că v'am ascultat glasul în tot ce mi-aţi zis, şi am pus un împărat peste voi.

12:2b.1SA.012.002 De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cît despre mine, eu sînt bătrîn, am albit, aşa că fiii mei sînt cu voi; am umblat înaintea voastră, din tinereţă pînă în ziua de azi.

12:3b.1SA.012.003 Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat, şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii... asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.``

12:4b.1SA.012.004 Ei au răspuns: ,,Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit, şi nici n'ai primit nimic din mîna nimănui``.

12:5b.1SA.012.005 El le -a mai zis: ,,Domnul este martor împotriva voastră, şi unsul Lui este martor, în ziua aceasta, că n'aţi găsit nimic în mînile mele``. Şi ei au răspuns: ,,Sînt martori!``

12:6b.1SA.012.006 Atunci Samuel a zis poporului: ,,Domnul a pus pe Moise şi pe Aaron, şi a scos pe părinţii voştri din Egipt.

12:7b.1SA.012.007 Acum, înfăţişaţi-vă, ca să vă judec înaintea Domnului pentru toate binefacerile pe cari vi le -a făcut Domnul, vouă şi părinţilor voştri.

12:8b.1SA.012.008 Dupăce a venit Iacov în Egipt, părinţii voştri au strigat către Domnul, şi Domnul a trimes... pe Moise şi pe Aaron, cari au scos pe părinţii voştri din Egipt şi i-au adus să locuiască în locul acesta.

12:9b.1SA.012.009 Dar ei au uitat pe Domnul Dumnezeul lor; şi El i -a vîndut în mînile lui Sisera, căpetenia oştirii Haţorului, în mînile Filistenilor..., şi în mînile împăratului Moabului......, cari au început lupta împotriva lor.

12:10b.1SA.012.010 Au strigat iarăş către Domnul, şi au zis: ,Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul, şi am slujit Baalilor şi Astarteelor; izbăveşte-ne... acum din mîna vrăjmaşilor noştri, şi-Ţi vom sluji.``

12:11b.1SA.012.011 Şi Domnul a trimes pe Ierubaal, şi pe Barac şi pe Iefta, şi pe Samuel..., şi v'a izbăvit din mîna vrăjmaşilor voştri cari vă înconjurau, şi aţi locuit în linişte.

12:12b.1SA.012.012 Apoi, cînd aţi văzut că Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, mergea împotriva voastră, mi-aţi zis: ,Nu!` ci un împărat să domnească peste noi``. ,,Şi totuş Domnul..., Dumnezeul vostru, era Împăratul vostru.

12:13b.1SA.012.013 Iată dar împăratul pe care l-aţi ales, şi pe care l-aţi cerut; iată că Domnul... a pus un împărat peste voi.

12:14b.1SA.012.014 Dacă vă veţi teme de Domnul, dacă -I veţi sluji, dacă veţi asculta de glasul Lui, şi dacă nu vă veţi împotrivi cuvîntului Domnului, vă veţi alipi de Domnul, Dumnezeul vostru, atît voi cît şi împăratul care domneşte peste voi.

12:15b.1SA.012.015 Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului, şi vă veţi împotrivi cuvîntului Domnului, mîna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinţilor voştri.

12:16b.1SA.012.016 Acum mai aşteptaţi aici, ca să vedeţi minunea pe care o va face Domnul subt ochii voştri.

12:17b.1SA.012.017 Nu sîntem noi la seceratul grînelor? Voi striga către Domnul, şi va trimete tunete şi ploaie. Să ştiţi atunci şi să vedeţi cît de rău... aţi făcut înaintea Domnului cînd aţi cerut un împărat pentru voi``.

12:18b.1SA.012.018 Samuel a strigat către Domnul, şi Domnul a trimes chiar în ziua aceea tunete şi ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel.

12:19b.1SA.012.019 Şi tot poporul a zis lui Samuel: ,,Roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi``.

12:20b.1SA.012.020 Samuel a zis poporului: ,,Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi dela Domnul, şi slujiţi Domnului din toată inima voastră.

12:21b.1SA.012.021 Nu vă abateţi dela El; altfel, aţi merge după lucruri de nimic, cari n'aduc nici folos nici izbăvire, pentrucă sînt lucruri de nimic.

12:22b.1SA.012.022 Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărît... să facă din voi poporul Lui.

12:23b.1SA.012.023 Departe iarăş de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetînd să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea... cea bună şi cea dreaptă.

12:24b.1SA.012.024 Temeţi-vă numai de Domnul, şi slujiţi -I cu credincioşie din toată inima voastră; căci vedeţi ce putere desfăşură... El printre voi.

12:25b.1SA.012.025 Dar dacă veţi face răul, veţi peri, voi şi împăratul vostru``.

13

13:1b.1SA.013.001 Saul era în vîrstă de treizeci de ani, cînd a ajuns împărat, şi a domnit doi ani peste Israel.

13:2b.1SA.013.002 Saul şi -a ales trei mii de bărbaţi din Israel: două mii erau cu el la Micmaş şi pe muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan la Ghibea lui Beniamin. Pe ceilalţi din popor i -a trimes pe fiecare la cortul lui.

13:3b.1SA.013.003 Ionatan a bătut tabăra Filistenilor care era la Gheba, şi Filistenii au auzit lucrul acesta. Saul a pus să sune cu trîmbiţa prin toată ţara, zicînd: ,,Să audă Evreii lucrul acesta!``

13:4b.1SA.013.004 Tot Israelul a auzit zicîndu-se: ,,Saul a bătut tabăra Filistenilor, şi Israel s'a făcut urît Filistenilor``. Şi poporul a fost adunat la Saul în Ghilgal.

13:5b.1SA.013.005 Filistenii s'au strîns să lupte cu Israel. Aveau o mie de cară şi şase mii de călăreţi; şi poporul acesta era fără număr: ca nisipul depe ţărmul mării. Au venit şi au tăbărît la Micmaş, la răsărit de Bet-Aven.

13:6b.1SA.013.006 Bărbaţii lui Israel s'au văzut la strîmtoare, căci erau strînşi de aproape şi s'au ascuns în peşteri, în stufişuri, în stînci, în turnuri şi în gropile pentru apă.

13:7b.1SA.013.007 Unii Evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în ţara lui Gad şi Galaad. Saul era tot la Ghilgal, şi tot poporul de lîngă el tremura.

13:8b.1SA.013.008 A aşteptat sapte zile, după timpul hotărît de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lîngă Saul.

13:9b.1SA.013.009 Atunci Saul a zis: ,,Aduceţi-mi arderea de tot şi jertfele de mulţămire.`` Şi a jertfit arderea de tot.

13:10b.1SA.013.010 Pe cînd sfîrşea de adus arderea de tot, a venit Samuel, şi Saul i -a ieşit înainte să -i ureze de bine.

13:11b.1SA.013.011 Samuel a zis: ,,Ce-ai făcut?`` Saul a răspuns: ,,Cînd am văzut că poporul se împrăştie de lîngă mine, că nu vii la timpul hotărît, şi că Filistenii sînt strînşi la Micmaş,

13:12b.1SA.013.012 mi-am zis: Filistenii se vor pogorî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m'am rugat Domnului! Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.``

13:13b.1SA.013.013 Samuel a zis lui Saul: ,,Ai lucrat ca un nebun şi n'ai păzit porunca pe care ţi -o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;

13:14b.1SA.013.014 dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi -a ales un om după inima Lui, şi Domnul l -a rînduit să fie căpetenia poporului Său, pentrucă n'ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.``

13:15b.1SA.013.015 Apoi Samuel s'a sculat, şi s'a suit din Ghilgal la Ghibea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape şase sute de oameni.

13:16b.1SA.013.016 Saul, fiul său Ionatan, şi poporul care se afla cu ei, se aşezaseră la Gheba lui Beniamin, şi Filistenii tăbărau la Micmaş.

13:17b.1SA.013.017 Din tabăra Filistenilor au ieşit trei cete ca să pustiască: una a luat drumul spre Ofra, spre ţara Şual;

13:18b.1SA.013.018 alta a luat drumul spre Bet-Horon; şi a treia a luat drumul spre hotarul care caută spre valea Ţeboim, înspre pustie.``

13:19b.1SA.013.019 În toată ţara lui Israel nu se găsea niciun fierar; căci Filistenii ziseră: ,,Să împedecăm pe Evrei să-şi facă săbii sau suliţe.``

13:20b.1SA.013.020 Şi fiecare om din Israel se pogora la Filisteni ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, securea şi sapa,

13:21b.1SA.013.021 cînd se tocea sapa, coasa, furca cu trei coarne şi securea, şi ca să facă vîrf ţepuşului cu care mîna boii.

13:22b.1SA.013.022 Şi aşa s'a întîmplat că în ziua luptei nu era nici sabie, nici suliţă în mînile întregului popor care era cu Saul şi Ionatan: nu avea decît Saul şi fiul său Ionatan.

13:23b.1SA.013.023 O ceată de Filisteni a venit şi s'a aşezat la trecătoarea Micmaşului.

14

14:1b.1SA.014.001 Într'o zi, Ionatan, fiul lui Saul, a zis tînărului care -i purta armele: ,,Vino, şi să pătrundem pînă la straja Filistenilor, care este dincolo de locul acesta.`` Şi n'a spus nimic tatălui său.

14:2b.1SA.014.002 Saul stătea la marginea cetăţii Ghibea, subt rodiul din Migron, şi poporul care era cu el era aproape şase sute de oameni.

14:3b.1SA.014.003 Ahia, fiul lui Ahitub, fratele lui I-Cabod, fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Domnului la Silo, purta... efodul. Poporul nu ştia că Ionatan s'a dus.

14:4b.1SA.014.004 Între trecătorile prin cari căuta Ionatan să ajungă la straja Filistenilor, era un pisc de stîncă de o parte şi un pisc de stîncă de cealaltă parte; unul purta numele Boţeţ şi celalt Sene.

14:5b.1SA.014.005 Unul din aceste piscuri este la miazănoapte, faţă în faţă cu Micmaş, şi celalt la miazăzi, faţă în faţă cu Gheba.

14:6b.1SA.014.006 Ionatan a zis tînărului care -i purta armele: ,,Vino, şi să pătrundem pînă la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr'un mic număr ca şi printr'un mare număr.``

14:7b.1SA.014.007 Cel ce -i ducea armele i -a răspuns: ,,Fă tot ce ai în inimă, n'asculta decît de simţimîntul tău, şi iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde.``

14:8b.1SA.014.008 ,,Ei bine!`` a zis Ionatan, ,,haidem la oamenii aceştia şi să ne arătăm lor.

14:9b.1SA.014.009 Dacă ne vor zice: ,Opriţi-vă pînă vom veni noi la voi!` vom rămînea pe loc, şi nu ne vom sui la ei.

14:10b.1SA.014.010 Dar dacă vor zice: ,Suiţi-vă la noi!` ne vom sui, căci Domnul îi dă în mînile noastre. Acesta să ne fie semnul.``

14:11b.1SA.014.011 S'au arătat amîndoi străjii Filistenilor, şi Filistenii au zis: ,,Iată că Evreii ies din găurile în cari s'au ascuns.``

14:12b.1SA.014.012 Şi oamenii cari erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan şi celui ce -i ducea armele: ,,Suiţi-vă la noi, ca să vă arătăm ceva.`` Ionatan a zis celui ce -i ducea armele: ,,Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mînile lui Israel.``

14:13b.1SA.014.013 Şi Ionatan s'a suit ajutîndu-se cu mînile şi picioarele, şi cel ce -i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce -i ducea armele arunca moartea în urma lui.

14:14b.1SA.014.014 În această întîie înfrîngere, Ionatan şi cel ce -i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pămînt.

14:15b.1SA.014.015 A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s'au spăimîntat; ţara s'a îngrozit. Era groaza... lui Dumnezeu.

14:16b.1SA.014.016 Străjerii lui Saul, cari erau la Ghibea lui Beniamin, au văzut că mulţimea se împrăştie şi fuge în toată părţile.

14:17b.1SA.014.017 Atunci Saul a zis a poporului care era cu el: ,,Numărăţi, vă rog, şi vedeţi cine a plecat din mijlocul nostru.`` Au numărat, şi iată că lipsea Ionatan şi cel ce -i purta armele.

14:18b.1SA.014.018 Şi Saul a zis lui Ahia: ,,Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!`` -Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel. -

14:19b.1SA.014.019 Pe cînd vorbea Saul cu preotul zarva în tabăra Filistenilor se făcea tot mai mare; şi Saul a zis preotului: ,,Trage-ţi mîna!``

14:20b.1SA.014.020 Apoi Saul şi tot poporul care era cu el s'au strîns, şi au înaintat pînă la locul luptei; şi Filistenii au întors sabia, unii împotriva altora, şi învălmăşala era nespus de mare.

14:21b.1SA.014.021 Evreii cari erau mai dinainte la Filisteni, şi cari se suiseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăştiaţi, s'au unit cu Israeliţii cari erau cu Saul şi Ionatan.

14:22b.1SA.014.022 Toţi bărbaţii lui Israel cari se ascunseseră în muntele lui Efraim, aflînd că Filistenii fugeau, au început să -i urmărească şi ei în bătaie.

14:23b.1SA.014.023 Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, şi lupta s'a întins pînă dincolo de Bet-Aven.

14:24b.1SA.014.024 Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbaţii lui Israel. Saul pusese pe popor să jure, zicînd: ,,Blestemat să fie omul care va mînca pîne pînă seara, pînă mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!`` Şi nimeni nu mîncase.

14:25b.1SA.014.025 Tot poporul ajunsese într'o pădure, unde se găsea miere pe faţa pămîntului.

14:26b.1SA.014.026 Cînd a intrat poporul în pădure, a văzut mierea curgînd; dar niciunul n'a dus mierea la gură, căci poporul ţinea jurămîntul.

14:27b.1SA.014.027 Ionatan nu ştia de jurămîntul pe care pusese tatăl său pe popor să -l facă; a întins vîrful toiagului pe care -l avea în mînă, l -a vîrît într'un fagure de miere, şi a dus mîna la gură; şi ochii i s'au luminat.

14:28b.1SA.014.028 Atunci cineva din popor, vorbindu -i, i -a zis: ,,Tatăl tău a pus pe popor să jure, zicînd: ,Blestemat să fie omul care va mînca astăzi!`` Şi poporul era sleit de puteri.

14:29b.1SA.014.029 Şi Ionatan a zis: ,,Tatăl meu turbură poporul; vedeţi dar cum mi s'au luminat ochii, pentrucă am gustat puţin din mierea aceasta!

14:30b.1SA.014.030 Negreşit, dacă poporul ar fi mîncat azi din prada pe care a găsit -o la vrăjmaşii lui, n'ar fi fost înfrîngerea Filistenilor mai mare?``

14:31b.1SA.014.031 În ziua aceea au bătut pe Filisteni dela Micmaş pînă la Aialon. Poporul era foarte obosit,

14:32b.1SA.014.032 şi s'a aruncat asupra prăzii. A luat oi, boi şi viţei, i -a junghiat pe pămînt şi i -a mîncat cu sînge cu tot.

14:33b.1SA.014.033 Au spus lucrul acesta lui Saul, şi i-au zis: ,,Iată că poporul păcătuieşte împotriva Domnului, mîncînd cu sînge.`` Saul a zis: ,,Voi faceţi o nelegiuire; rostogoliţi îndată o piatră mare încoace.``

14:34b.1SA.014.034 Apoi a adăugat: ,,Împrăştiaţi-vă printre popor, şi spuneţi fiecăruia să-şi aducă boul sau oaia, şi să -l junghie aici. Apoi să mîncaţi, şi nu păcătuiţi împotriva Domnului, mîncînd cu sînge.`` Şi peste noapte, fiecare din popor şi -a adus boul cu mîna, ca să -l junghie pe piatră.

14:35b.1SA.014.035 Saul a zidit un altar Domnului: acesta a fost cel dintîi altar pe care l -a zidit Domnului.

14:36b.1SA.014.036 Saul a zis: ,,Să ne pogorîm în noaptea aceasta după Filisteni, să -i jefuim pînă la lumina zilei, şi să nu lăsăm să rămînă unul măcar.`` Ei au zis: ,,Fă tot ce vei crede.`` Atunci preotul a zis: ,,Să ne apropiem aici de Dumnezeu``.

14:37b.1SA.014.037 Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: ,,Să mă pogor după Filisteni? Îi vei da în mînile lui Israel?`` Dar în clipa aceea nu i -a dat niciun răspuns.

14:38b.1SA.014.038 Saul a zis: ,,Apropiaţi-vă aici, toate căpeteniile poporului; căutaţi şi vedeţi de cine şi cum a fost săvîrşit păcatul acesta astăzi.

14:39b.1SA.014.039 Căci viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel: chiar dacă l-ar fi săvîrşit fiul meu Ionatan, va muri.`` Şi nimeni din tot poporul nu i -a răspuns.

14:40b.1SA.014.040 Atunci a zis întregului Israel: ,,Aşezaţi-vă voi deoparte; şi eu şi fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă.`` Şi poporul a zis lui Saul: ,,Fă ce vei crede.``

14:41b.1SA.014.041 Saul a zis Domnului: ,,Dumnezeul lui Israel, arată adevărul.`` Sorţul a căzut pe Ionatan şi pe Saul, şi poporul a scăpat.

14:42b.1SA.014.042 Saul a zis: ,,Aruncaţi sorţul între mine şi fiul meu Ionatan.`` Şi sorţul a căzut pe Ionatan.

14:43b.1SA.014.043 Saul a zis lui Ionatan: ,,Spune-mi ce-ai făcut``. Ionatan i -a spus şi a zis: ,,Am gustat puţină miere, cu vîrful toiagului pe care -l aveam în mînă: iată-mă, voi muri.``

14:44b.1SA.014.044 Şi Saul a zis: ,,Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea faţă de mine, dacă nu vei muri, Ionatane!``

14:45b.1SA.014.045 Poporul a zis lui Saul: ,,Ce! Să moară Ionatan, el, care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul, că un păr din capul lui nu va cădea la pămînt, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.`` Astfel poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte.

14:46b.1SA.014.046 Saul a încetat să mai urmărească pe Filisteni, şi Filistenii s'au dus acasă.

14:47b.1SA.014.047 După ce a luat Saul domnia peste Israel, a făcut război în toate părţile cu toţi vrăjmaşii lui: cu Moab, cu copiii lui Amon, cu Edom, cu împăraţii din Ţoba, şi cu Filistenii; şi ori încotro se întorcea, era biruitor.

14:48b.1SA.014.048 S'a arătat viteaz, a bătut pe Amalec, şi a scăpat pe Israel din mîna celor ce -l jăfuiau.

14:49b.1SA.014.049 Fiii lui Saul au fost: Ionatan, Işvi şi Malchişua. Cele două fete ale lui se numeau: cea mai mare Merab, iar cea mai mică Mical.

14:50b.1SA.014.050 Numele nevestei lui Saul era Ahinoam, fata lui Ahimaaţ. Numele căpeteniei oştirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul.

14:51b.1SA.014.051 Chis, tatăl lui Saul, şi Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel.

14:52b.1SA.014.052 În tot timpul vieţii lui Saul a fost un război înverşunat împotriva Filistenilor; şi de îndată ce Saul zărea vreun om tare şi voinic, îl lua cu el.

15

15:1b.1SA.015.001 Samuel a zis lui Saul: ,,Pe mine m'a trimes Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel: Ascultă dar ce zice Domnul.

15:2b.1SA.015.002 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Mi-aduc aminte de ceeace a făcut Amalec lui Israel, cînd i -a astupat drumul la ieşirea lui din Egipt.

15:3b.1SA.015.003 Du-te acum, bate pe Amalec, şi nimiceşte cu desăvîrşire tot ce -i al lui; să nu -i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile.``

15:4b.1SA.015.004 Saul a adunat poporul, şi l -a numărat la Telaim: erau două sute de mii de oameni pedeştri, şi zece mii de oameni din Iuda.

15:5b.1SA.015.005 Saul a mers pînă la cetatea lui Amalec, şi a pus nişte oameni la pîndă în vale.

15:6b.1SA.015.006 Şi a zis Cheniţilor: ,,Duceţi-vă, plecaţi şi ieşiţi din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă prăpădesc împreună cu el; căci... voi v'aţi purtat cu bunăvoinţă faţă de copiii lui Israel, cînd s'au suit din Egipt``. Şi Cheniţii au plecat din mijlocul lui Amalec.

15:7b.1SA.015.007 Saul a bătut pe Amalec, dela Havila pînă la Şur..., care este în faţa Egiptului.

15:8b.1SA.015.008 A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, şi a nimicit cu desăvîrşire tot poporul, trecîndu -l prin ascuţişul săbiei.

15:9b.1SA.015.009 Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag, şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi, şi tot ce era mai bun; n'a vrut să le nimicească cu desvîrşire şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.

15:10b.1SA.015.010 Domnul a vorbit lui Samuel, şi i -a zis:

15:11b.1SA.015.011 ,,...mi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate dela Mine şi nu păzeşte... cuvintele Mele``. Samuel s'a mîhnit......, şi toată noaptea a strigat către Domnul.

15:12b.1SA.015.012 S'a sculat dis de dimineaţă, ca să se ducă înaintea lui Saul. Şi au venit şi i-au spus: ,,Saul s'a dus la Carmel, şi iată că şi -a înălţat un semn de biruinţă, apoi s'a întors, şi, trecînd mai departe, s'a pogorît la Ghilgal``.

15:13b.1SA.015.013 Samuel s'a dus la Saul, şi Saul i -a zis: ,,Fii binecuvîntat de Domnul! Am păzit cuvîntul Domnului``.

15:14b.1SA.015.014 Samuel a zis: ,,Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care -l aud?``

15:15b.1SA.015.015 Saul a răspuns: ,,Le-au adus dela Amaleciţi, pentrucă poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să -i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelate, le-am nimicit cu desăvîrşire``.

15:16b.1SA.015.016 Samuel a zis lui Saul: ,,Stai, şi-ţi voi spune ce mi -a zis Domnul astănoapte``. Şi Saul i -a zis: ,,Vorbeşte``.

15:17b.1SA.015.017 Samuel a zis: ,,Cînd erai mic în ochii tăi, n'ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel, şi nu te -a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel?

15:18b.1SA.015.018 Domnul te trimisese, zicînd: ,Du-te, şi nimiceşte cu desăvîrşire pe păcătoşii aceia, pe Amaleciţi; războieşte-te cu ei pînă îi vei nimici`.

15:19b.1SA.015.019 Pentruce n'ai ascultat glasul Domnului? Pentruce te-ai aruncat asupra prăzii, şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?``

15:20b.1SA.015.020 Saul a răspuns lui Samuel: ,,Am ascultat glasul Domnului, şi m'am dus în calea pe care mă trimetea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, şi am nimicit cu desăvîrşire pe Amaleciţi;

15:21b.1SA.015.021 dar poporul a luat din pradă oi şi boi, ca pîrgă din ceeace trebuia nimicit cu desăvîrşire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeului tău, la Ghilgal``.

15:22b.1SA.015.022 Samuel a zis: ,,Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decît ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decît jertfele, şi păzirea cuvîntului Său face mai mult decît grăsimea berbecilor.

15:23b.1SA.015.023 Căci neascultarea este tot atît de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decît închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvîntul Domnului, te leapădă şi El ca împărat``.

15:24b.1SA.015.024 Atunci Saul a zis lui Samuel: ,,Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, şi n'am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul.

15:25b.1SA.015.025 Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin pînă la pămînt înaintea Domnului.``

15:26b.1SA.015.026 Samuel a zis lui Saul: ,,Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvîntul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel``.

15:27b.1SA.015.027 Şi pe cînd se întorcea Samuel să plece, Saul l -a apucat de pulpana hainei, şi s'a rupt.

15:28b.1SA.015.028 Samuel i -a zis: ,,Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta, şi o dă altuia mai bun decît tine.

15:29b.1SA.015.029 Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să -I pară rău.``

15:30b.1SA.015.030 Saul a zis iarăş: ,,Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrînilor poporului meu, şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeului tău.``

15:31b.1SA.015.031 Samuel s'a întors şi a mers după Saul, şi Saul s'a închinat înaintea Domnului.

15:32b.1SA.015.032 Apoi Samuel a zis: ,,Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.`` Şi Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: ,,Negreşit, a trecut amărăciunea morţii!``

15:33b.1SA.015.033 Samuel a zis: ,,După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.`` Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăţi înaintea Domnului, la Ghilgal.

15:34b.1SA.015.034 Samuel a plecat la Rama, şi Saul s'a suit acasă la Ghibea lui Saul.

15:35b.1SA.015.035 Samuel nu s'a mai dus să vadă pe Saul pînă în ziua morţii sale. Dar Samuel plîngea pe Saul, pentrucă Domnul... Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.

16

16:1b.1SA.016.001 Domnul a zis lui Samuel: ,,Cînd vei înceta să plîngi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi... cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales...... ca împărat.``

16:2b.1SA.016.002 Samuel a zis: ,,Cum să mă duc? Saul are să afle, şi mă va ucide.`` Şi Domnul a zis: ,,Să iei cu tine un viţel, şi să zici: ,Vin să aduc o jertfă Domnului.`

16:3b.1SA.016.003 Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să -l ungi.``

16:4b.1SA.016.004 Samuel a făcut ce zisese Domnul, şi s'a dus la Betleem. Bătrînii cetăţii au alergat înspăimîntaţi înaintea lui şi au zis: ,,Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?``

16:5b.1SA.016.005 El a răspuns: ,,Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă, şi veniţi cu mine la jertfă.`` A sfinţit şi pe Isai cu fiii lui, şi i -a pofitit la jertfă.

16:6b.1SA.016.006 Cînd au intrat ei, Samuel, văzînd pe Eliab, şi -a zis: ,,Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.``

16:7b.1SA.016.007 Şi Domnul a zis lui Samuel: ,,Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.``

16:8b.1SA.016.008 Isai a chemat pe Abinadab, şi l -a trecut pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis: ,,Nici pe acesta nu l -a ales Domnul.``

16:9b.1SA.016.009 Isai a trecut pe Şama; şi Samuel a zis: ,,Nici pe acesta nu l -a ales Domnul.``

16:10b.1SA.016.010 Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis lui Isai: ,,Domnul n'a ales pe niciunul din ei.``

16:11b.1SA.016.011 Apoi Samuel a zis lui Isai: ,,Aceştia sînt toţi fiii tăi?``. Şi el a răspuns: ,,A mai rămas cel mai tînăr, dar paşte oile.`` Atunci Samuel a zis lui Isai: ,,Trimite să -l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă pînă nu va veni aici.``

16:12b.1SA.016.012 Isai a trimes să -l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: ,,Scoală-te, şi unge -l, căci el este!``

16:13b.1SA.016.013 Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l -a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începînd din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s'a sculat, şi s'a dus la Rama.

16:14b.1SA.016.014 Duhul Domnului S'a depărtat dela Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea dela Domnul.

16:15b.1SA.016.015 Slujitorii lui Saul i-au zis: ,,Iată că un duh rău dela Dumnezeu te munceşte.

16:16b.1SA.016.016 Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sînt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să ştie să cînte cu arfa; şi, cînd duhul rău trimes de Dumnezeu, va fi peste tine, el va cînta cu mîna, şi vei fi uşurat.``

16:17b.1SA.016.017 Saul a răspuns slujitorilor săi: ,,Găsiţi-mi dar un om care să cînte bine, şi aduceţi -l la mine.``

16:18b.1SA.016.018 Unul din slujitori a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care ştie să cînte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip, şi Domnul este cu el.``

16:19b.1SA.016.019 Saul a trimes nişte oameni la Isai, să -i spună: ,,Trimete-mi pe fiul tău David, care este cu oile.``

16:20b.1SA.016.020 Isai a luat un măgar, l -a încărcat cu pîne, cu un burduf cu vin şi cu un ied, şi a trimes lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David.

16:21b.1SA.016.021 David a ajuns la Saul, şi s'a înfăţişat înaintea lui; i -a plăcut mult lui Saul, şi a fost pus să -i poarte armele.

16:22b.1SA.016.022 Saul a trimes vorbă lui Isai, zicînd: ,,Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.``

16:23b.1SA.016.023 Şi cînd duhul trimes de Dumnezeu venea peste Saul, David lua arfa şi cînta cu mîna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rău pleca dela el.

17

17:1b.1SA.017.001 Filistenii şi-au strîns oştile ca să facă război, şi s'au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărît între Soco şi Azeca, la Efes-Damim.

17:2b.1SA.017.002 Saul şi bărbaţii lui Israel s'au strîns şi ei; au tăbărît în Valea terebinţilor, şi s'au aşezat în linie de bătaie împotriva Filistenilor.

17:3b.1SA.017.003 Filistenii se aşezaseră pe un munte deoparte, şi Israel pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărţea.

17:4b.1SA.017.004 Atunci a ieşit un om din tabăra Filistenilor şi a înaintat între cele două oştiri. El se numea Goliat, era din Gat, şi avea o înălţime de şase coţi şi o palmă.

17:5b.1SA.017.005 Pe cap avea un coif de aramă, şi purta nişte zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă.

17:6b.1SA.017.006 Avea nişte tureci de aramă peste fluierele picioarelor, şi o pavăză de aramă între umeri.

17:7b.1SA.017.007 Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut, şi ferul suliţei cîntărea şase sute de sicli de fer. Cel ce -i purta scutul mergea înaintea lui.

17:8b.1SA.017.008 Filisteanul s'a oprit; şi, vorbind oştilor lui Israel aşezate în şiruri de bătaie, le -a strigat: ,,Pentruce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie? Nu sînt eu Filistean, şi nu sînteţi voi slujitorii lui Saul? Alegeţi un om care să se pogoare împotriva mea!

17:9b.1SA.017.009 Dacă va putea să se bată cu mine şi să mă omoare, noi vom fi robii voştri; dar dacă -l voi birui şi -l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă şi ne veţi sluji.``

17:10b.1SA.017.010 Filisteanul a mai zis: ,,Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel! Daţi-mi un om, ca să mă lupt cu el.``

17:11b.1SA.017.011 Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale Filisteanului, şi s'au înspăimîntat şi au fost cuprinşi de o mare frică.

17:12b.1SA.017.012 Şi David era fiul Efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda, numit Isai, care avea opt... fii. Pe vremea lui Saul el era bătrîn înaintat în vîrstă.

17:13b.1SA.017.013 Cei trei fii mai mari ai lui Isai urmaseră pe Saul la război; întîiul născut din cei trei fii ai lui, cari porniseră la război, se numea Eliab, al doilea Abinadab, şi al treilea Şama.

17:14b.1SA.017.014 David era cel mai tînăr. Şi cînd cei trei mai mari au urmat pe Saul,

17:15b.1SA.017.015 David a plecat dela Saul şi s'a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său.

17:16b.1SA.017.016 Filisteanul înainta dimineaţa şi seara, şi s'a înfăţişat astfel timp de patruzeci de zile.

17:17b.1SA.017.017 Isai a zis fiului său David: ,,Ia pentru fraţii tăi efa aceasta de grîu prăjit şi aceste zece pîni, şi aleargă în tabără la fraţii tăi;

17:18b.1SA.017.018 du şi aceste zece caşuri de brînză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă fraţii tăi sînt bine, şi să-mi aduci veşti temeinice.

17:19b.1SA.017.019 Ei sînt cu Saul şi cu toţi bărbaţii lui Israel în valea terebinţilor, în război cu Filistenii.``

17:20b.1SA.017.020 David s'a sculat dis de dimineaţă. A lăsat oile în seama unui paznic, şi -a luat lucrurile, şi a plecat, cum îi poruncise Isai. Cînd a ajuns în tabără, oştirea pornise să se aşeze în şiruri de bătaie şi scotea strigăte de război.

17:21b.1SA.017.021 Israel şi Filistenii s'au aşezat în şiruri de bătaie, oştire către oştire.

17:22b.1SA.017.022 David a dat lucrurile pe cari le avea în mînile celui ce păzea calabalîcurile, şi a alergat la şirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe fraţii săi de sănătate.

17:23b.1SA.017.023 Pe cînd vorbea cu ei, iată că Filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oştiri, ieşind afară din şirurile Filistenilor. A rostit aceleaşi cuvinte ca mai înainte, şi David le -a auzit.

17:24b.1SA.017.024 La vederea acestui om toţi cei din Israel au fugit dinaintea lui, şi i -a apucat o mare frică.

17:25b.1SA.017.025 Fiecarea zicea: ,,Aţi văzut pe omul acesta înaintînd? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă -l va omorî cineva, împăratul îl va umplea de bogăţii, îi va da de nevastă pe fiică-sa, şi va scuti de dări casa tatălui său în Israel.``

17:26b.1SA.017.026 David a zis oamenilor de lîngă el: ,,Ce se va face aceluia care va omorî pe Filisteanul acesta, şi va lua ocara deasupra lui Isral? Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui viu?``

17:27b.1SA.017.027 Poporul, spunînd din nou aceleaşi lucruri, i -a zis: ,,Aşa şi aşa se va face aceluia care -l va omorî.``

17:28b.1SA.017.028 Eliab, fratele lui cel mai mare, care -l auzise vorbind cu oamenii aceştia, s'a aprins de mînie împotriva lui David. Şi a zis: ,,Pentru ce te-ai pogorît tu, şi cui ai lăsat acele puţine oi în pustie? Îţi cunosc eu mîndria şi răutatea inimii. Te-ai pogorît ca să vezi lupta.``

17:29b.1SA.017.029 David a răspuns: ,,Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?``

17:30b.1SA.017.030 Şi s'a întors dela el ca să vorbească cu altul, şi i -a pus aceleaşi întrebări. Poporul i -a răspuns ca şi întîiaş dată.

17:31b.1SA.017.031 Cînd s'au auzit cuvintele rostite de David, au fost spuse înaintea lui Saul, care a trimes să -l caute.

17:32b.1SA.017.032 David a zis lui Saul: ,,Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina Filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el.``

17:33b.1SA.017.033 Saul a zis lui David: ,,Nu poţi să te duci să te baţi cu Filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţa lui.``

17:34b.1SA.017.034 David a zis lui Saul: ,,Robul tău păştea oile tatălui său. Şi cînd un leu sau un urs venea să -i ia o oaie din turmă,

17:35b.1SA.017.035 alergam după el, îl loveam, şi -i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam, şi -l omoram.

17:36b.1SA.017.036 Aşa a doborît robul tău leul şi ursul; şi cu Filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărît oştirea Dumnezeului celui viu.``

17:37b.1SA.017.037 David a mai zis: ,,Domnul, care m'a izbăvit din ghiara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mîna acestui Filistean.`` Şi Saul a zis lui David: ,,Du-te, şi Domnul să fie cu tine!``

17:38b.1SA.017.038 Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i -a pus pe cap un coif de aramă, şi l -a îmbrăcat cu o platoşă.

17:39b.1SA.017.039 David a încins sabia lui Saul peste hainele lui, şi a vrut să meargă, căci nu încercase însă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: ,,Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sînt obicinuit cu ea.`` Şi s'a desbrăcat de ea.

17:40b.1SA.017.040 Şi -a luat toiagul în mînă, şi -a ales din pîrău cinci pietre netede, şi le -a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mînă, a înaintat împotriva Filisteanului.

17:41b.1SA.017.041 Filisteanul s'a apropiat puţin cîte puţin de David, şi omul care -i ducea scutul mergea înaintea lui.

17:42b.1SA.017.042 Filisteanul s'a uitat, şi cînd a zărit pe David, a rîs de el, căci nu vedea în el decît un copil, cu păr bălai şi cu faţa frumoasă.

17:43b.1SA.017.043 Filisteanul a zis lui David: Ce! sînt cîne, de vii la mine cu toiege?`` Şi, după ce l -a blestemat pe dumnezeii lui,

17:44b.1SA.017.044 a adăogat: ,,Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor cîmpului.``

17:45b.1SA.017.045 David a zis Filisteanului: ,,Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărît -o.

17:46b.1SA.017.046 Astăzi Domnul te va da în mînile mele, te voi doborî, şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stîrvurile taberii Filstenilor păsărilor cerului şi fiarelor pămîntului. Şi tot pămîntul va şti că Israel are un Dumnezeu.

17:47b.1SA.017.047 Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mîntueşte nici prin sabie nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mînile noastre.``

17:48b.1SA.017.048 Îndată ce Filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe cîmpul de bătaie înaintea Filisteanului.

17:49b.1SA.017.049 Şi -a vîrît mîna în traistă, a luat o piatră, şi a aruncat -o cu praştia; a lovit pe Filistean în frunte, şi piatra a intrat în fruntea Filisteanului, care a căzut cu faţa la pămînt.

17:50b.1SA.017.050 Astfel, cu o praştie şi cu o piatră, David a fost mai tare decît Filisteanul; l -a trîntit la pămînt şi l -a omorît, fără să aibă sabie în mînă.

17:51b.1SA.017.051 A alergat, s'a oprit lîngă Filistean, i -a luat sabia, pe care i -a scos -o din teacă, l -a omorît şi i -a tăiat capul. Filistenii, cînd au văzut că uriaşul lor a murit, au luat -o la fugă.

17:52b.1SA.017.052 Şi bărbaţii lui Israel şi Iuda au dat chiote, şi au pornit în urmărirea Filistenilor pînă în vale şi pînă la porţile Ecronului. Filistenii, răniţi de moarte, au căzut pe drumul care duce la Şaaraim pînă la Gat şi pînă la Ecron.

17:53b.1SA.017.053 Şi copiii lui Israel s'au întors dela urmărirea Filistenilor, şi le-au jăfuit tabăra.

17:54b.1SA.017.054 David a luat capul Filisteanului şi l -a dus la Ierusalim, şi a pus armele Filisteanului în cortul său.

17:55b.1SA.017.055 Cînd a văzut Saul pe David mergînd împotriva Filisteanului, a zis lui Abner, căpetenia oştirii: ,,Al cui fiu este tînărul acesta, Abner?`` Abner a răspuns: ,,Pe sufletul tău, împărate, că nu ştiu.``

17:56b.1SA.017.056 ,,Întreabă dar al cui fiu este tînărul acesta``, a zis împăratul.

17:57b.1SA.017.057 Şi cînd s'a întors David după ce omorîse pe Filistean, Abner l -a luat şi l -a adus înaintea lui Saul. David avea în mînă capul Filisteanului.

17:58b.1SA.017.058 Saul i -a zis: ,,Al cui fiu eşti, tinere?`` Şi David a răspuns: ,,Sînt fiul robului tău Isai, Betleemitul.``

18

18:1b.1SA.018.001 David sfîrşise de vorbit cu Saul. Şi de atunci sufletul lui Ionatan s'a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l -a iubit ca pe sufletul din el.

18:2b.1SA.018.002 În aceeaş zi, Saul a oprit pe David, şi nu l -a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său.

18:3b.1SA.018.003 Ionatan a făcut legămînt cu David, pentrucă -l iubea ca pe sufletul lui.

18:4b.1SA.018.004 A scos mantaua pe care o purta, ca s'o dea lui David; şi i -a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi încingătoarea lui.

18:5b.1SA.018.005 David se ducea şi izbutea ori unde -l trimetea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de răboi, şi era plăcut întregului popor, chiar şi slujitorilor lui Saul.

18:6b.1SA.018.006 Pe cînd veneau ei, la întoarcerea lui David dela omorîrea Filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cîntînd şi jucînd, în sunetul timpanelor şi alăutelor, şi scoţînd strigăte de bucurie.

18:7b.1SA.018.007 Femeile cari cîntau îşi răspundeau unele altora, şi ziceau: ,,Saul a bătut miile lui, -iar David zecile lui de mii.``

18:8b.1SA.018.008 Saul s'a mîniat foarte tare, şi nu i -a plăcut vorba aceasta. El a zis: ,,Lui David îi dau zece mii şi mie-mi dau mii! Nu -i mai lipseşte decît împărăţia.``

18:9b.1SA.018.009 Şi din ziua aceea Saul a privit cu ochi răi pe David.

18:10b.1SA.018.010 A doua zi, duhul cel rău, trimes de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s'a înfuriat în mijlocul casei. David cînta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa... în mînă.

18:11b.1SA.018.011 Saul a ridicat suliţa, zicîndu-şi în sine: ,,Voi pironi pe David de perete``. Dar David s'a ferit de el de două ori.

18:12b.1SA.018.012 Saul se teamea de David, pentrucă Domnul era cu David şi Se depărtase... dela el.

18:13b.1SA.018.013 L -a îndepărtat de lîngă el, şi l -a pus mai mare peste o mie de oameni. David ieşea şi intra în fruntea poporului;

18:14b.1SA.018.014 izbutea în tot ce făcea, şi Domnul era cu el.

18:15b.1SA.018.015 Saul, văzînd că izbutea totdeauna, se temea de el;

18:16b.1SA.018.016 dar tot Israelul şi Iuda iubeau pe David, pentrucă ieşea şi intra în fruntea lor.

18:17b.1SA.018.017 Saul a zis lui David: ,,Iată, îţi voi da de nevastă pe fiică-mea cea mai mare Merab: numai să-mi slujeşti cu vitejie, şi să porţi războaiele Domnului``. Dar Saul îşi zicea: ,,Nu vreau să-mi pun mîna... mea pe el, ci mîna Filistenilor să fie asupra lui``.

18:18b.1SA.018.018 David a răspuns lui Saul: ,,Cine sînt eu, şi ce este viaţa mea, ce este familia tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele împăratului?``

18:19b.1SA.018.019 Venind vremea cînd Merab, fata lui Saul, avea să fie dată lui David, ea a fost dată de nevastă lui Adriel, din Mehola.

18:20b.1SA.018.020 Mical, fata lui Saul, iubea pe David. Au spus lui Saul, şi lucrul i -a plăcut.

18:21b.1SA.018.021 El îşi zicea: ,,I -o voi da ca să -i fie o cursă, şi să cadă subt mîna Filistenilor``. Şi Saul a zis lui David pentru a doua oară: ,,Astăzi îmi vei fi... ginere``.

18:22b.1SA.018.022 Saul a dat slujitorilor săi următoarea poruncă: ,,Vorbiţi în taină lui David, şi spuneţi -i: ,Iată că împăratul e binevoitor faţă de tine, şi toţi slujitorii lui te iubesc; fii acum ginerele împăratului.``

18:23b.1SA.018.023 Slujitorii lui Saul au spus aceste lucruri la urechile lui David. Şi David a răspuns: ,,Credeţi că este uşor să fii ginerele împăratului? Eu sînt un om sărac şi de puţină însemnătate.``

18:24b.1SA.018.024 Slujitorii lui Saul i-au spus ce răspunsese David.

18:25b.1SA.018.025 Saul a zis: ,,Aşa să vorbiţi lui David: ,Împăratul nu cere nicio zestre; ci doreşte o sută de prepuţuri de ale Filistenilor, ca să-şi răzbune pe vrăjmaşii lui.`` Saul avea de gînd... să facă pe David să cadă în mînile Filistenilor.

18:26b.1SA.018.026 Slujitorii lui Saul au spus aceste cuvinte lui David, şi David a primit ce i se ceruse, pentru ca să fie ginerele împăratului. Înainte de vremea hotărîtă,

18:27b.1SA.018.027 David s'a sculat, a plecat cu oamenii lui, şi a ucis două sute de oameni dintre Filisteni; le -a adus prepuţurile, şi a dat împăratului numărul întreg, ca să fie ginerele împăratului. Atunci Saul i -a dat de nevastă pe fiică-sa Mical.

18:28b.1SA.018.028 Saul a văzut şi a înţeles că Domnul era cu David; şi fiică-sa, Mical, iubea pe David.

18:29b.1SA.018.029 Saul s'a temut din ce în ce mai mult de David, şi toată viaţa i -a fost vrăjmaş.

18:30b.1SA.018.030 Domnitorii Filistenilor ieşeau la luptă; şi oridecîteori ieşeau, David avea mai multă izbîndă decît toţi slujitorii lui Saul, şi numele lui a ajuns foarte vestit.

19

19:1b.1SA.019.001 Saul a vorbit fiului său Ionatan, şi tuturor slujitorilor lui, să omoare pe David.

19:2b.1SA.019.002 Dar Ionatan, fiul lui Saul, care iubea mult pe David, i -a dat de ştire, şi i -a zis: ,,Tatăl meu Saul caută să te omoare. Păzeşte-te dar mîne dimineaţă, stai într'un loc tăinuit, şi ascunde-te.

19:3b.1SA.019.003 Eu voi ieşi şi voi sta lîngă tatăl meu în cîmpul în care vei fi; voi vorbi tatălui mei despre tine, voi vedea ce va zice, şi-ţi voi spune.``

19:4b.1SA.019.004 Ionatan a vorbit bine de David tatălui său Saul: ,,Să nu facă împăratul``, a zis el, ,,un păcat faţă de robul său David, căci el n'a făcut niciun păcat faţă de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău;

19:5b.1SA.019.005 şi -a pus în joc viaţa, a ucis pe Filistean, şi Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut, şi te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuieşti împotriva unui sînge nevinovat, şi să omori fără pricină pe David?``

19:6b.1SA.019.006 Saul a ascultat glasul lui Ionatan, şi a jurat, zicînd: ,,Viu este Domnul, că David nu va muri!``

19:7b.1SA.019.007 Ionatan a chemat pe David, şi i -a spus toate cuvintele acestea; apoi l -a adus la Saul; şi David a fost înaintea lui ca mai înainte.

19:8b.1SA.019.008 Războiul urma înainte. David a mers împotriva Filistenilor, şi s'a bătut cu ei, le -a pricinuit o mare înfrîngere, şi au fugit dinaintea lui.

19:9b.1SA.019.009 Atunci duhul cel rău, trimes de Domnul, a venit peste Saul, care şedea în casă, cu suliţa în mînă. David cînta,

19:10b.1SA.019.010 şi Saul a vrut să -l pironească cu suliţa de perete. Dar David s'a ferit de el, şi Saul a lovit cu suliţa în perete. David a fugit, şi a scăpat noaptea.

19:11b.1SA.019.011 Saul a trimes nişte oameni acasă la David, ca să -l pîndească şi să -l omoare dimineaţa. Dar Mical, nevasta lui David, i -a dat de ştire şi i -a zis: ,,Dacă nu fugi în noaptea aceasta, mîne vei fi omorît.``

19:12b.1SA.019.012 Ea l -a pogorît pe fereastră, şi David a plecat şi a fugit. Aşa a scăpat.

19:13b.1SA.019.013 În urmă Mical a luat terafimul şi l -a pus în pat; i -a pus o piele de capră în jurul capului, şi l -a învelit cu o haină.

19:14b.1SA.019.014 Cînd a trimes Saul oamenii să ia pe David, ea a zis: ,,Este bolnav.``

19:15b.1SA.019.015 Saul i -a trimes înapoi să -l vadă, şi a zis: ,,Aduceţi -l la mine în patul lui, ca să -l omor.``

19:16b.1SA.019.016 Oamenii aceia s'au întors, şi iată că terafimul era în pat, şi în jurul capului era o piele de capră.

19:17b.1SA.019.017 Saul a zist către Mical: ,,Pentru ce m'ai înşelat în felul acesta, şi ai dat drumul vrăjmaşului meu, şi a scăpat?`` Mical a răspuns lui Saul: ,,El mi -a zis: ,Lasă-mă să plec, ori te omor!``

19:18b.1SA.019.018 Aşa a fugit şi a scăpat David. El s'a dus la Samuel la Rama, şi i -a istorisit tot ce -i făcuse Saul. Apoi s'a dus cu Samuel şi a locuit în Naiot.

19:19b.1SA.019.019 Au spus lucrul acesta lui Saul şi au zis: ,,Iată că David este în Naiot, lîngă Rama.``

19:20b.1SA.019.020 Saul a trimes nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de prooroci cari prooroceau, cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimeşii lui Saul, şi au început şi ei să... proorocească.

19:21b.1SA.019.021 Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimes alţi oameni, şi au proorocit şi ei. A mai trimes alţii a treia oară, şi au proorocit şi ei.

19:22b.1SA.019.022 Atunci Saul s'a dus el însuş la Rama. Ajungînd la fîntîna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: ,,Unde este Samuel şi David?`` I s'a răspuns: ,,Sînt în Naiot, lîngă Rama.``

19:23b.1SA.019.023 Şi s'a îndreptat spre Naiot, lîngă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el; şi Saul şi -a văzut de drum proorocind pînă la sosirea lui în Naiot, lîngă Rama.

19:24b.1SA.019.024 S'a desbrăcat de haine şi a proorocit şi el înaintea lui Samuel; şi s'a aruncat desbrăcat la pămînt toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice: ,,Oare... şi Saul este între prooroci?``

20

20:1b.1SA.020.001 David a fugit din Naiot, de lîngă Rama. S'a dus la Ionatan, şi a zis: ,,Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viaţa?``

20:2b.1SA.020.002 Ionatan i -a răspuns: ,,Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de ştire; pentruce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic.``

20:3b.1SA.020.003 David a zis iarăş, jurînd: ,,Tatăl tău ştie bine că am căpătat trecere înaintea ta, şi va fi zis: ,Să nu ştie Ionatan, căci s'ar întrista.` Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decît un pas între mine şi moarte``.

20:4b.1SA.020.004 Ionatan a zis lui David: ,,Pentru tine voi face tot ce vei vrea.``

20:5b.1SA.020.005 Şi David i -a răspuns: ,,Iată că mîne este lună nouă, şi ar trebui să şed să mănînc cu împăratul; lasă-mă să mă duc, şi să mă ascund în cîmpii pînă în seara zilei a treia.

20:6b.1SA.020.006 Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să -i spui: ,David m'a rugat să -l las să se ducă pînă la Betleem în cetatea lui, pentrucă acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an`.

20:7b.1SA.020.007 Şi dacă va zice: ,Bine!` atunci robul tău n'are nimic de temut; dar dacă -l va apuca mînia, să ştii că pieirea mea este lucru hotărît din partea lui.

20:8b.1SA.020.008 Arată-ţi dar dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legămînt înaintea Domnului. Şi dacă este vreo nelegiuire... în mine, ia-mi tu viaţa, de ce să mă mai duci pînă la tatăl tău?``

20:9b.1SA.020.009 Ionatan i -a zis: ,,Departe de tine gîndul să nu-ţi dau de ştire, dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărît din partea tatălui meu şi ameninţă să te ajungă!``

20:10b.1SA.020.010 David a zis lui Ionatan: ,,Cine-mi va da de ştire dacă tatăl tău ţi-ar răspunde cu asprime?``

20:11b.1SA.020.011 Şi Ionatan a zis lui David: ,,Vino, să ieşim pe cîmp.`` Şi au ieşit amîndoi pe cîmp.

20:12b.1SA.020.012 Ionatan a zis lui David: ,,Iau martor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mîne sau poimîne; şi de va gîndi bine de David,

20:13b.1SA.020.013 Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimete pe nimeni să-ţi dea de ştire! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ţi facă rău, iarăş îţi voi da de ştire, şi te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace; şi Domnul să fie cu tine, cum a fost cu tatăl meu!

20:14b.1SA.020.014 Dacă voi mai trăi, să te porţi faţă de mine cu o bunătate ca a Domnului; şi dacă voi muri,

20:15b.1SA.020.015 să nu îţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de casă mea, nici chiar cînd Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmaşii lui David de pe faţa pămîntului.

20:16b.1SA.020.016 Căci Ionatan a făcut legămînt cu casa lui David! Domnul să se răsbune pe vrăjmaşii lui David!``

20:17b.1SA.020.017 Ionatan a întărit şi mai mult faţă de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui.

20:18b.1SA.020.018 Ionatan i -a zis: ,,Mîne este luna nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol.

20:19b.1SA.020.019 Să te pogori a treia zi pînă în fundul locului în care te ascunsesei în ziua cînd cu întîmplarea aceea, şi să rămîi lîngă piatra Ezel.

20:20b.1SA.020.020 Eu voi trage trei săgeţi în spre piatra aceasta, ca şi cînd aş lovi la ţintă.

20:21b.1SA.020.021 Şi voi trimete un tînăr, şi -i voi zice: ,Du-te de găseşte săgeţile!` Dacă -i voi zice: ,Iată că săgeţile sînt dincoace de tine, ia-le!` atunci să vii, căci este pace pentru tine, şi n'ai să te temi de nimic, viu este Domnul!

20:22b.1SA.020.022 Dar dacă voi zice tînărului: ,Iată că săgeţile sînt dincolo de tine!` atunci să pleci, căci Domnul te trimete.

20:23b.1SA.020.023 Domnul este martor pe vecie pentru cuvîntul pe care ni l-am dat unul altuia.``

20:24b.1SA.020.024 David s'a ascuns în cîmp. A venit luna nouă, şi împăratul a luat loc la ospăţ ca să mănînce.

20:25b.1SA.020.025 Împăratul a şezut ca de obicei pe scaunul lui lîngă perete. Ionatan s'a sculat, şi Abner a şezut lîngă Saul; dar locul lui David a rămas gol.

20:26b.1SA.020.026 Saul n'a zis nimic în ziua aceea; ,,căci``, zicea el, ,,s'a întîmplat: el nu este curat, negreşit nu este curat``.

20:27b.1SA.020.027 A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Şi Saul a zis fiului său Ionatan: ,,Pentruce n'a venit fiul lui Isai la masă nici eri nici azi?``

20:28b.1SA.020.028 Ionatan a răspuns lui Saul: ,,David mi -a cerut voie să se ducă la Betleem.

20:29b.1SA.020.029 El a zis: ,Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, şi frate-meu mi -a spus lucrul acesta; deci dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd fraţii. Pentru aceea n'a venit la masa împăratului.``

20:30b.1SA.020.030 Atunci Saul s'a aprins de mînie împotriva lui Ionatan, şi i -a zis: ,,Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale?

20:31b.1SA.020.031 Căci cîtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pămînt, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimete să -l caute, şi să mi -l aducă, fiindcă este vrednic de moarte``.

20:32b.1SA.020.032 Ionatan a răspuns tatălui său Saul, şi i -a zis: ,,Pentruce să fie omorît? Ce a făcut?``

20:33b.1SA.020.033 Şi Saul şi -a îndreptat suliţa spre el, ca să -l lovească. Ionatan a înţeles că era lucru hotărît din partea tatălui său să omoare pe David.

20:34b.1SA.020.034 S'a sculat de la masă într'o mînie aprinsă, şi n'a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi; căci era mîhnit din pricina lui David, pentrucă tatăl său îl ocărîse.

20:35b.1SA.020.035 A doua zi de dimineaţă, Ionatan s'a dus pe cîmp în locul în care se învoise cu David, şi era însoţit de un băeţaş.

20:36b.1SA.020.036 El i -a zis: ,,Dă fuga şi găseşte săgeţile pe cari le voi trage``. Băiatul a alergat, şi Ionatan a tras o săgeată care a trecut dincolo de el.

20:37b.1SA.020.037 Cînd a ajuns băiatul la locul unde era săgeata pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: ,,Iată că săgeata este dincolo de tine``.

20:38b.1SA.020.038 I -a strigat iarăş: ,,Iute, grăbeşte-te, nu te opri!`` Şi băiatul lui Ionatan a strîns săgeţile, şi s'a întors la stăpînul lui.

20:39b.1SA.020.039 Băiatul nu ştia nimic: numai Ionatan şi David înţelegeau lucrul acesta.

20:40b.1SA.020.040 Ionatan a dat băiatului armele, şi i -a zis: ,,Du-te şi du-le în cetate.``

20:41b.1SA.020.041 După plecarea băiatului, David s'a sculat din partea de miazăzi, apoi s'a aruncat cu faţa la pămînt şi s'a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s'au îmbrăţişat şi au plîns împreună. David mai ales se prăpădea plîngînd.

20:42b.1SA.020.042 Şi Ionatan a zis lui David: ,,Du-te în pace, acum cînd am jurat amîndoi, în Numele Domnului, zicînd: ,Domnul să fie pe vecie între mine şi tine, între sămînţa mea şi sămînţa ta!`` David s'a sculat şi a plecat, iar Ionatan s'a întors în cetate.

21

21:1b.1SA.021.001 David s'a dus la Nob, la preotul Ahimelec, care a alergat speriat înaintea lui, şi i -a zis: ,,Pentruce eşti singur şi nu este nimeni cu tine?``

21:2b.1SA.021.002 David a răspuns preotului Ahimelec: ,,Împăratul mi -a dat o poruncă şi mi -a zis: ,Nimeni să nu ştie nimic de pricina pentru care te trimet şi de porunca pe care ţi-am dat -o.` Am hotărît un loc de întîlnire cu oamenii mei.

21:3b.1SA.021.003 Acum ce ai la îndemînă? Dă-mi cinci pîni, sau ce se va găsi.``

21:4b.1SA.021.004 Preotul a răspuns lui David: ,,N-am pîne obicinuită la îndemnă, ci numai pîne sfinţită; doar dacă oamenii tăi s'au ferit de împreunarea cu femei!``

21:5b.1SA.021.005 David a răspuns preotului: ,,Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile decînd am plecat, şi toţi oamenii mei sînt curaţi; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfinţită negreşt azi de acela care o va face.``

21:6b.1SA.021.006 Atunci preotul i -a dat pînea sfinţită, căci nu era acolo altă pîne decît pînea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului ca să fie înlocuită cu pîne caldă, în clipa cînd luaseră pe cealaltă.

21:7b.1SA.021.007 Chiar în ziua aceea, se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un Edomit, numit Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul.

21:8b.1SA.021.008 David a zis lui Ahimelec: ,,N'ai la îndemînă o suliţă sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabia nici armele, pentrucă porunca împăratului era grabnică.``

21:9b.1SA.021.009 Preotul a răspuns: ,,Iată sabia lui Goliat, Filisteanul, pe care l-ai omorît în valea terebinţilor; este învelită într'un covor, în dosul efodului; dacă vrei s'o iei, ia -o, căci nu este alta aici.`` Şi David a zis: ,,Nu -i alta ca ea; dă-mi -o.``

21:10b.1SA.021.010 David s'a sculat şi a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiş, împăratul Gatului.

21:11b.1SA.021.011 Slujitorii lui Achiş i-au zis: ,,Nu este acesta David, împăratul ţării? Nu este el acela pentru care se cînta, jucînd: ,Saul şi -a bătut miile lui, Iar David zecile lui de mii?``

21:12b.1SA.021.012 David a pus la inimă aceste cuvinte, şi a avut o mare frică de Achiş, împăratul Gatului.

21:13b.1SA.021.013 A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgîrîieturi pe uşile porţilor, şi lăsa să -i curgă balele pe barbă.

21:14b.1SA.021.014 Achiş a zis slujitorilor săi: ,,Vedeţi bine că omul acesta şi -a pierdut minţile; pentruce mi -l aduceţi?

21:15b.1SA.021.015 Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceţi pe acesta şi mă faceţi martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?``

22

22:1b.1SA.022.001 David a plecat de acolo, şi a scăpat în peştera Adulam. Fraţii lui şi toată casa tatălui său au aflat, şi s'au pogorît la el.

22:2b.1SA.022.002 Toţi ceice se aflau în nevoie, cari aveau datorii, sau cari era nemulţămiţi, s'au strîns la el, şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s'au unit cu el aproape patru sute de oameni.

22:3b.1SA.022.003 De acolo David s'a dus la Miţpe în ţara Moabului. El a zis împăratului Moabului: ,,Dă voie, te rog, tatălui meu şi mamei mele să vină la voi, pînă voi şti ce va face Dumnezeu cu mine.``

22:4b.1SA.022.004 Şi i -a adus înaintea împăratului Moabului, şi au locuit cu el în tot timpul cît a stat David în cetăţuie.

22:5b.1SA.022.005 Proorocul Gad a zis lui David: ,,Nu şedea în cetăţuie, ci du-te, şi intră în ţara lui Iuda.`` Şi David a plecat şi a ajuns la pădurea Heret.

22:6b.1SA.022.006 Saul a aflat că David şi oamenii lui au fost descoperiţi. Saul şedea subt tamarisc, la Ghibea, pe înălţime; avea suliţa în mînă, şi toţi slujitorii lui stăteau lîngă el.

22:7b.1SA.022.007 Şi Saul a zis slujitorilor săi de lîngă el: ,,Ascultaţi, Beniamiţi! Vă va da fiul lui Isai la toţi ogoare şi vii? Va face el din voi toţi căpetenii peste o mie şi căpetenii peste o sută?

22:8b.1SA.022.008 Dacă nu, de ce v'aţi unit toţi împotriva mea, şi nimeni nu mi -a dat de ştire despre legămîntul fiului meu cu fiul lui Isai? Pentruce n'a fost nimeni dintre voi pe care să -l doară inima pentru mine, şi să mă înştiinţeze că fiul meu a răsculat pe robul meu împotriva mea, ca să-mi întindă curse, cum face astăzi?``

22:9b.1SA.022.009 Doeg, Edomitul, care era şi el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub....

22:10b.1SA.022.010 Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i -a dat merinde şi i -a dat sabia lui Goliat, Filisteanul.``

22:11b.1SA.022.011 Împăratul a trimes după Ahimelec, fiul lui Ahitub, preotul, şi după toată casa tatălui său, după preoţii cari erau la Nob. Ei au venit toţi la împărat.

22:12b.1SA.022.012 Saul a zis: ,,Ascultă, fiul lui Ahitub!`` El a răspuns: ,,Iată-mă, domnul meu!``

22:13b.1SA.022.013 Saul i -a zis: ,,Pentruce v'aţi unit împotriva mea, tu şi fiul lui Isai? Pentruce i-ai dat pîne şi o sabie, şi ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea şi să-mi întindă curse, cum face astăzi?``

22:14b.1SA.022.014 Ahimelec a răspuns împăratului: ,,Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături cu credinciosul David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui, şi înconjurat cu cinste în casa ta?

22:15b.1SA.022.015 Oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine aşa ceva! Să nu arunce împăratul nici o vină asupra robului său, nici asupra nimănui din casa tatălui meu, căci robul tău nu ştie nimic din toate acestea, nici lucru mic nici lucru mare.``

22:16b.1SA.022.016 Împăratul a zis: ,,Trebuie să mori, Ahimelec, tu şi toată casa tatălui tău.``

22:17b.1SA.022.017 Şi împăratul a zis alergătorilor cari stăteau lîngă el: ,,Întoarceţi-vă, şi omorîţi pe preoţii Domnului; căci s'au învoit cu David: au ştiut bine că fuge, şi nu mi-au dat de veste.`` Dar slujitorii împăratului n'au voit să întindă mîna ca să lovească pe preoţii Domnului.

22:18b.1SA.022.018 Atunci împăratul a zis lui Doeg: ,,Întoarce-te, şi loveşte pe preoţi.`` Şi Doeg, Edomitul, s'a întors, şi a lovit pe preoţi; a omorît în ziua aceea optzeci şi cinci de oameni, cari purtau efodul de in.

22:19b.1SA.022.019 Saul a mai trecut prin ascuţişul săbiei cetatea preoţească Nob; bărbaţi şi femei, copii şi prunci, boi, măgari şi oi: toţi au căzut supt ascuţişul săbiei.

22:20b.1SA.022.020 Un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, a scăpat. Numele lui era Abiatar. A fugit la David,

22:21b.1SA.022.021 şi i -a spus că Saul a ucis pe preoţii Domnului.

22:22b.1SA.022.022 David a zis lui Abiatar: ,,M'am gîndit chiar în ziua aceea că Doeg, Edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sînt pricina morţii tuturor sufletelor din casa tatălui tău.

22:23b.1SA.022.023 Rămîi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel ce caută să ia viaţa mea, caută s'o ia şi pe a ta; lîngă mine vei fi bine păzit.``

23

23:1b.1SA.023.001 Au venit şi au spus lui David: ,,Iată că Filistenii au început lupta împotriva Cheilei, şi au jăfuit ariile.``

23:2b.1SA.023.002 David a întrebat pe Domnul, şi a zis: ,,Să mă duc, şi să bat pe Filistenii aceştia?`` Şi Domnul i -a răspuns: ,,Du-te, bate pe Filisteni, şi izbăveşte Cheila.``

23:3b.1SA.023.003 Dar oamenii lui David i-au zis: ,,Iată că noi ne temem chiar aici în Iuda; ce va fi cînd vom merge la Cheila, împotriva oştilor Filistenilor?``

23:4b.1SA.023.004 David a întrebat iarăş pe Domnul. Şi Domnul i -a răspuns: ,,Scoală-te şi pogoară-te la Cheila, căci dau pe Filisteni în mînile tale.``

23:5b.1SA.023.005 David s'a dus dar cu oamenii lui la Cheila, şi s'a bătut împotriva Filistenilor; le -a luat vitele, şi le -a pricinuit o mare înfrîngere. Astfel a izbăvit David pe locuitorii din Cheila.

23:6b.1SA.023.006 Cînd a fugit Abiatar, fiul lui Ahimelec, la David în Cheila, s'a pogorît cu efodul în mînă.

23:7b.1SA.023.007 Saul a fost înştiinţat de sosirea lui David la Cheila, şi a zis: ,,Dumnezeu îl dă în mînile mele, căci a venit şi s'a închis într'o cetate cu porţi şi zăvoare.``

23:8b.1SA.023.008 Şi Saul a chemat tot poporul la război ca să se pogoare la Cheila şi să împresoare pe David şi pe oamenii lui.

23:9b.1SA.023.009 David, luînd cunoştinţă de acest plan rău pe care -l punea la cale Saul împotriva lui, a zis preotului Abiatar: ,,Adu efodul!``

23:10b.1SA.023.010 Şi David a zis: ,,Doamne, Dumnezeul lui Israel, robul Tău a aflat că Saul vrea să vină la Cheila ca să nimicească cetatea din pricina mea.

23:11b.1SA.023.011 Mă vor da în mînile lui locuitorii din Cheila? Se va pogorî Saul aici, cum a aflat robul Tău? Doamne, Dumnezeul lui Israel binevoieşte şi descopere lucrul acesta robului Tău!`` Şi Domnul a răspuns: ,,Se va pogorî.``

23:12b.1SA.023.012 David a mai zis: ,,Mă vor da locuitorii din Cheila pe mine şi pe oamenii mei, în mînile lui Saul?`` Şi Domnul a răspuns: ,,Te vor da.``

23:13b.1SA.023.013 Atunci David s'a sculat cu oamenii lui în număr de aproape şase sute de inşi; au ieşit din Cheila, şi s'au dus unde au putut. Saul, aflînd că David a scăpat din Cheila, s'a oprit din mers.

23:14b.1SA.023.014 David a locuit în pustie, în locuri întărite, şi a rămas pe muntele din pustia Zif. Saul îl căuta... mereu, dar Dumnezeu nu l -a dat în mînile lui.

23:15b.1SA.023.015 David, văzînd că Saul a pornit să -i ia viaţa, a stătut în pustia Zif, în pădure.

23:16b.1SA.023.016 Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s'a sculat şi s'a dus la David în pădure. El i -a întărit încrederea în Dumnezeu,

23:17b.1SA.023.017 şi i -a zis: ,,Nu te teme de nimic, căci mîna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu Saul ştie şi el bine lucrul acesta.``

23:18b.1SA.023.018 Au făcut iarăş amîndoi legămînt înaintea Domnului, şi David a rămas în pădure, iar Ionatan s'a dus acasă.

23:19b.1SA.023.019 Zifiţii s'au suit la Saul la Ghibea, şi au zis: ,,Nu -i David ascuns între noi în locuri întărite, în pădure, pe dealul Hachila, care este la miazăzi de pustie?

23:20b.1SA.023.020 Pogoară-te dar, împărate, fiindcă aceasta este toată dorinţa sufletului tău; lasă pe noi dacă e vorba să -l dăm în mînile împăratului.``

23:21b.1SA.023.021 Saul a zis: ,,Domnul să vă binecuvinteze că aveţi milă de mine!

23:22b.1SA.023.022 Duceţi-vă, vă rog, de mai cercetaţi, ca să ştiţi şi să descoperiţi în ce loc şi -a îndreptat paşii, şi cine l -a văzut, căci mi s'a spus că este foarte şiret.

23:23b.1SA.023.023 Cercetaţi şi vedeţi toate locurile unde se ascunde, veniţi apoi la mine cu ceva temeinic, şi voi porni cu voi. Dacă este în ţară, îl voi căuta printre toate miile lui Iuda.``

23:24b.1SA.023.024 S'au sculat dar şi s'au dus la Zif înaintea lui Saul. David şi oamenii lui erau în pustia Maon, şi anume în cîmpia din spre miazăzi de pustie.

23:25b.1SA.023.025 Saul a plecat cu oamenii săi în căutarea lui David. Despre lucrul acesta s'a dat de veste lui David, care s'a pogorît la stîncă şi a rămas în pustia Maon. Saul, cînd a auzit, a urmărit pe David în pustia Maon.

23:26b.1SA.023.026 Saul mergea pe o parte a muntelui, şi David cu oamenii lui pe cealaltă parte a muntelui. David fugea repede ca să scape de Saul. Dar Saul şi oamenii lui chiar înconjuraseră pe David şi pe ai lui, ca să pună mîna pe ei,

23:27b.1SA.023.027 cînd un sol a venit şi a spus lui Saul: ,,Grăbeşte-te să vii, căci au năvălit Filistenii în ţară.``

23:28b.1SA.023.028 Saul a încetat să urmărească pe David, şi s'a întors să iasă înaintea Filistenilor. De aceea locul acela s'a numit Sela-Hamahlecot (Stînca împărţirii).

23:29b.1SA.023.029 De acolo David s'a suit spre locurile întărite din En-Ghedi, şi a locuit acolo.

24

24:1b.1SA.024.001 Cînd s'a întors Saul de la urmărirea Filistenilor, au venit şi i-au spus: ,,Iată că David este în pustia En-Ghedi.``

24:2b.1SA.024.002 Saul a luat trei mii de oameni aleşi din tot Israelul, şi s'a dus să caute pe David şi pe oamenii lui pînă pe stîncile ţapilor sălbatici.

24:3b.1SA.024.003 A ajuns la nişte stîne de oi, cari erau lîngă drum; şi acolo era o peşteră, în care a intrat să doarmă. David şi oamenii lui erau... în fundul peşterii.

24:4b.1SA.024.004 Oamenii lui David i-au zis: ,,Iată ziua în care Domnul îţi zice: ,Dau pe vrăjmaşul tău în mînile tale; fă -i ce-ţi va plăcea.`` David s'a sculat, şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul.

24:5b.1SA.024.005 După aceea, inima îi bătea, pentrucă tăiase colţul hainei lui Saul.

24:6b.1SA.024.006 Şi a zis oamenilor săi: ,,Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mîna pe el! Căci el este unsul Domnului.``

24:7b.1SA.024.007 Cu aceste cuvinte David a oprit pe oamenii săi, şi i -a împedecat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s'a sculat să iasă din peşteră, şi şi -a văzut înainte de drum.

24:8b.1SA.024.008 După aceea, David s'a sculat şi a ieşit din peşteră. El a început să strige atunci după Saul: ,,Împărate, domnul meu!`` Saul s'a suit înapoi, şi David s'a plecat cu faţa la pămînt şi s'a închinat.

24:9b.1SA.024.009 David a zis lui Saul: ,,De ce asculţi tu de vorbele oamenilor cari zic: ,David îţi vrea răul?`

24:10b.1SA.024.010 Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mînile mele în peşteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruţat, şi am zis: ,Nu voi pune mîna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.`

24:11b.1SA.024.011 Uite, părintele meu, uite colţul hainei tale în mîna mea. Fiindcă ţi-am tăiat colţul hainei, şi nu te-am ucis, să ştii şi să vezi că în purtarea mea nu este nici răutate nici răzvrătire, şi că n'am păcătuit împotriva ta. Totuş tu îmi întinzi curse, ca să-mi iei viaţa.

24:12b.1SA.024.012 Judece Domnul între mine şi tine, şi Domnul să mă răzbune pe tine; dar eu nu voi pune mîna pe tine.

24:13b.1SA.024.013 Răul dela cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mîna pe tine.

24:14b.1SA.024.014 Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un cîne mort, un purice.

24:15b.1SA.024.015 Domnul va judeca şi va hotărî între mine şi tine, El va vedea, El îmi va... apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mîna ta.``

24:16b.1SA.024.016 Cînd a sfîrşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: ,,Glasul tău este, fiule David?`` Şi Saul a ridicat glasul şi a plîns.

24:17b.1SA.024.017 Şi a zis lui David: ,,Tu eşti mai bun decît mine; căci tu mi-ai făcut... bine, iar eu ţi-am făcut rău.

24:18b.1SA.024.018 Tu îţi arăţi azi bunătatea cu care te porţi faţă de mine, căci Domnul mă dăduse în mînile tale, şi nu m'ai omorît.

24:19b.1SA.024.019 Dacă întîlneşte cineva pe vrăjmaşul lui, îl lasă oare să-şi urmeze drumul în linişte? Domnul să-ţi răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta!

24:20b.1SA.024.020 Acum iată, ştiu că tu vei domni, şi că împărăţia lui Israel va rămînea în mînile tale.

24:21b.1SA.024.021 Jură-mi dar pe Domnul că nu-mi vei nimici sămînţa mea după mine, şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.``

24:22b.1SA.024.022 David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David şi oamenii lui s'au suit în locul întărit.

25

25:1b.1SA.025.001 Samuel a murit. Tot Israelul s'a adunat şi l -a plîns, şi l-au îngropat în locuinţa lui la Rama. Atunci David s'a sculat şi s'a pogorît în pustia... Paran.

25:2b.1SA.025.002 În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi şi o mie de capre, şi se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui.

25:3b.1SA.025.003 Numele acestui om era Nabal, şi nevasta lui se chema Abigail; era o femee cu judecată şi frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru şi rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.

25:4b.1SA.025.004 David a aflat în pustie că Nabal îşi tunde oile.

25:5b.1SA.025.005 A trimes la el zece tineri, cărora le -a zis: ,,Suiţi-vă la Carmel, şi duceţi-vă la Nabal. Întrebaţi -l de sănătate în numele meu,

25:6b.1SA.025.006 şi să -i vorbiţi aşa: ,Să trăieşti în pace, şi pacea să fie cu casa ta şi cu tot ce este al tău.

25:7b.1SA.025.007 Şi acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărît, şi nu li s'a luat nimic în tot timpul cît au fost la Carmel.

25:8b.1SA.025.008 Întreabă pe slujitorii tăi, şi-ţi vor spune. Să capete trecere dar tinerii aceştia înaintea ta, fiindcă venim într'o zi de bucurie. Dă dar, te rog, robilor tăi şi fiului tău David, ce te lasă inima.``

25:9b.1SA.025.009 Cînd au ajuns oamenii lui David, au spus lui Nabal toate aceste cuvinte, în numele lui David. Apoi au tăcut.

25:10b.1SA.025.010 Nabal a răspuns slujitorilor lui David: ,,Cine este David, şi cine este fiul lui Isai? Astăzi sînt mulţi slujitori cari fug de la stăpîni.

25:11b.1SA.025.011 Şi să-mi iau eu pînea, apa, şi vitele mele, pe cari le-am tăiat pentru tunzătorii mei, şi să le dau unor oameni cari sînt de nu ştiu unde?``

25:12b.1SA.025.012 Oamenii lui David şi-au luat drumul înapoi; s'au întors, şi au spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David.

25:13b.1SA.025.013 Atunci David a zis oamenilor săi: ,,Fiecare din voi să-şi încingă sabia``! Şi fiecare şi -a încins sabia. David şi -a încins şi el sabia, şi aproape patru sute de inşi s'au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalîcuri.

25:14b.1SA.025.014 Unul din slujitorii lui Nabal a venit şi a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: ,,Iată că David a trimes din pustie nişte soli să întrebe de sănătate pe stăpînul nostru, şi el s'a purtat rău cu ei.

25:15b.1SA.025.015 Şi totuş oamenii aceştia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărît, şi nu ni s'a luat nimic, în tot timpul cît am fost cu ei în cîmp.

25:16b.1SA.025.016 Ne-au fost zid şi zi şi noapte, în tot timpul cît am fost cu ei, la păscutul turmelor.

25:17b.1SA.025.017 Să ştii acum şi vezi ce ai de făcut, căci perderea stăpînului nostru, şi a întregei lui case este hotărîtă, şi el este aşa de rău încît nimeni nu îndrăzneşte să -i vorbească.

25:18b.1SA.025.018 Abigail a luat îndată două sute de pîni, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grîu prăjit, o sută de turte de stafide, şi două sute de legături de smochine. Le -a pus pe măgari,

25:19b.1SA.025.019 şi a zis slujitorilor săi: ,,Luaţi -o înaintea mea, şi eu voi veni după voi. N'a spus nimic bărbatului ei Nabal.

25:20b.1SA.025.020 Ea a încălecat pe un măgar, a pogorît muntele pe un drum tufos, şi iată că David şi oamenii lui se pogorau în faţa ei, aşa că i -a întîlnit. -

25:21b.1SA.025.021 David zisese: ,În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie, de nu s'a luat nimic din tot ce are, căci mi -a întors rău pentru bine.

25:22b.1SA.025.022 Dumnezeu să pedepsească pe robul său David cu toată asprimea, dacă voi mai lăsa să rămînă pînă la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească... din tot ce este al lui Nabal!``

25:23b.1SA.025.023 Cînd a zărit Abigail pe David, s'a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu faţa la pămînt înaintea lui David, şi s'a închinat pînă la pămînt.

25:24b.1SA.025.024 Apoi, aruncîndu-se la picioarele lui, a zis: ,,Eu sînt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ţi vorbească la urechi, şi ascultă cuvintele roabei tale.

25:25b.1SA.025.025 Să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, aşa este şi el; Nabal (Nebun) îi este numele, şi este plin de nebunie. Şi eu, roaba ta, n'am văzut pe oamenii trimeşi de domnul meu.

25:26b.1SA.025.026 Acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că Domnul te -a oprit să verşi sînge şi să te ajuţi cu mîna ta. Vrăjmaşii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal!

25:27b.1SA.025.027 Primeşte darul acesta pe care -l aduce roaba ta domnului meu, şi să se împartă oamenilor cari merg după domnul meu.

25:28b.1SA.025.028 Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului, şi niciodată nu va fi răutate... în tine.

25:29b.1SA.025.029 Dacă se va ridica cineva care să te urmărească şi să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la domnul, Dumnezeul tău, şi să arunce cu praştia sufletul vrăjmaşilor tăi.

25:30b.1SA.025.030 Cînd va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l -a făgăduit, şi te va pune mai mare peste Israel,

25:31b.1SA.025.031 atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget şi nici nu -l va durea inima că a vărsat sînge degeaba şi că s'a răzbunat singur. Şi cînd va face Domnul bine domnului meu, adu-ţi aminte de roaba ta.``

25:32b.1SA.025.032 David a zis Abigailei: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te -a trimes astăzi înaintea mea!

25:33b.1SA.025.033 Binecuvîntată să fie judecata ta, şi binecuvîntată să fii tu, că m'ai oprit în ziua aceasta să vărs sînge, şi mi-ai oprit mîna!

25:34b.1SA.025.034 Dar viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, care m'a oprit să-ţi fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n'ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal, pînă la lumina zilei de mîne.``

25:35b.1SA.025.035 Şi David a luat din mîna Abigailei ce -i adusese, şi i -a zis: ,,Suie-te în pace acasă; vezi, că ţi-am ascultat glasul, şi te-am primit bine.``

25:36b.1SA.025.036 Abigail a ajuns la Nabal. Şi tocmai el dădea în casa lui un ospăţ ca un ospăţ împărătesc; inima îi era veselă, şi era beat mort. Ea nu i -a spus nimic, nimic, pînă la lumina zilei.

25:37b.1SA.025.037 Dar dimineaţa, după ce trecuse beţia lui Nabal, nevastă-sa i -a istorisit ce se întîmplase. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte, şi s'a făcut ca o piatră.

25:38b.1SA.025.038 Cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal, şi a murit.

25:39b.1SA.025.039 David a aflat că murise Nabal, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, că mi -a apărat pricina în ocara pe care mi -a făcut -o Nabal, şi a împedecat pe robul său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui.`` David a trimes vorba Abigailei că vrea s'o ia de nevastă.

25:40b.1SA.025.040 Slujitorii lui David au ajuns la Abigail la Carmel, şi i-au vorbit aşa: ,,David ne -a trimes la tine, ca să te ia de nevastă.``

25:41b.1SA.025.041 Ea s'a sculat, s'a aruncat cu faţa la pămînt, şi a zis: ,,Iată, roaba ta se socoteşte ca o roabă, gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu.``

25:42b.1SA.025.042 Şi îndată Abigail a plecat, călare pe un măgar, şi însoţită de cinci fete; a mers după solii lui David, şi i -a fost nevastă.

25:43b.1SA.025.043 David luase şi pe Ahinoam din Izreel, şi amîndouă au fost nevestele lui.

25:44b.1SA.025.044 Şi Saul dăduse pe fiică-sa Mical, nevasta lui David, lui Palti din Galim, fiul lui Laiş.

26

26:1b.1SA.026.001 Zifiţii s'au dus la Saul la Ghibea, şi au zis: ,,Iată că David este ascuns pe dealul Hachila, în faţa pustiei.``

26:2b.1SA.026.002 Saul s'a sculat şi s'a pogorît în pustia Zif, cu trei mii de oameni aleşi din Israel, ca să caute pe David în pustia Zif.

26:3b.1SA.026.003 A tăbărît pe dealul Hachila, în faţa pustiei, lîngă drum. David era în pustie; şi, înţelegînd că Saul merge în urmărirea lui în pustie,

26:4b.1SA.026.004 a trimes nişte iscoade, şi a aflat că în adevăr Saul venise.

26:5b.1SA.026.005 Atunci David s'a sculat şi a venit la locul unde tăbărîse Saul, şi a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberii şi poporul era tăbărît în jurul lui.

26:6b.1SA.026.006 David a luat cuvîntul, şi vorbind lui Ahimelec, Hetitul, şi lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, a zis: ,,Cine vrea să se pogoare cu mine în tabără la Saul?`` Şi Abişai a răspuns: ,,Eu, mă voi pogorî cu tine.``

26:7b.1SA.026.007 David şi Abişai s'au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era culcat şi dormea în cort în mijlocul taberii, şi suliţa lui era înfiptă în pămînt la capul lui. Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul lui.

26:8b.1SA.026.008 Abişai a zis lui David: ,,Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mînile tale; lasă-mă, te rog, să -l lovesc cu suliţa mea, şi să -l pironesc dintr'o lovitură în pămînt, ca să n'am nevoie să -i mai dau alta.``

26:9b.1SA.026.009 Dar David a zis lui Abişai: ,,Nu -l omorî! Căci cine ar putea pune mîna pe unsul Domnului şi să rămînă nepedepsit?``

26:10b.1SA.026.010 Şi David a zis: ,,Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; fie că -i va veni ziua să moară, fie că se va pogorî... într'un cîmp de bătaie şi va peri.

26:11b.1SA.026.011 Să mă ferească Domnul, să pun mîna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa dela căpătîiul lui, cu urciorul cu apă, şi să plecăm.``

26:12b.1SA.026.012 David a luat dar suliţa şi urciorul cu apă de la căpătîiul lui Saul, şi au plecat. Nimeni nu i -a văzut, nici n'a băgat de seamă nimic, şi nimeni nu s'a deşteptat, căci Domnul îi cufundase pe toţi într'un somn adînc.

26:13b.1SA.026.013 David a trecut de cealaltă parte, şi a ajuns departe pe vîrful muntelui, la o mare depărtare de tabără.

26:14b.1SA.026.014 Şi a strigat poporului şi lui Abner, fiul lui Ner: ,,N'auzi tu, Abner?`` Abner a răspuns: ,,Cine eşti tu care strigi către împăratul?``

26:15b.1SA.026.015 Şi David a zis lui Abner: ,,Oare nu eşti tu bărbat? Şi cine este ca tine în Israel? Pentruce atunci n'ai păzit pe împărat, stăpînul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpînul tău.

26:16b.1SA.026.016 Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul, că sînteţi vrednici de moarte, căci n'aţi vegheat asupra stăpînului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este suliţa împăratului şi ulciorul de apă, cari erau la căpătîiul lui.``

26:17b.1SA.026.017 Saul a cunoscut glasul lui David, şi a zis: ,,Glasul tău este, fiul meu David?`` Şi David a răspuns: ,,Glasul meu, împărate, domnul meu!``

26:18b.1SA.026.018 Şi a zis: ,,Pentruce urmăreşte domnul meu pe robul său? Ce-am făcut, şi cu ce sînt vinovat?

26:19b.1SA.026.019 Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său: ,Dacă Domnul este Cel ce te atîţă împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mîncare dela noi; dar dacă oamenii te atîţă, blestemaţi să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă deslipească de moştenirea... Domnului, zicîndu-mi: ,Du-te de slujeşte unor dumnezei străini!`

26:20b.1SA.026.020 Oh! să nu-mi cadă sîngele pe pămînt departe de Faţa Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potîrniche în munţi.``

26:21b.1SA.026.021 Saul a zis: ,,Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun, şi am făcut o mare greşală.``

26:22b.1SA.026.022 David a răspuns: ,,Iată suliţa împăratului; să vină unul din oamenii tăi s'o ia.

26:23b.1SA.026.023 Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui şi după credincioşia lui: căci Domnul te dăduse azi în mînile mele, şi eu n'am vrut să pun mîna pe unsul Domnului.

26:24b.1SA.026.024 Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului, şi El mă va izbăvi din orice necaz.``

26:25b.1SA.026.025 Saul a zis lui David: ,,Fii binecuvîntat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari şi vei birui.`` David şi -a văzut de drum, şi Saul s'a întors acasă.

27

27:1b.1SA.027.001 David şi -a zis în sine: ,,Voi peri într'o zi ucis de mîna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decît să fug în ţara Filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mîna lui.``

27:2b.1SA.027.002 Şi David s'a sculat, el şi cei şase sute de oameni cari erau împreună cu el, şi au trecut la Achiş, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.

27:3b.1SA.027.003 David şi oamenii lui au rămas în Gat la Achiş; îşi aveau fiecare familia lui, şi David îşi avea cele două neveste: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.

27:4b.1SA.027.004 Saul, cînd a aflat că David fugise la Gat, a încetat să -l mai caute.

27:5b.1SA.027.005 David a zis lui Achiş: ,,Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rogu-te să mi se dea într'una din cetăţile ţării un loc unde să pot locui; căci pentruce să locuiască robul tău cu tine în cetatea împărătească?``

27:6b.1SA.027.006 Şi chiar în ziua aceea, Achiş i -a dat Ţiclagul. De aceea Ţiclagul a fost al împăraţilor lui Iuda pînă în ziua de azi.

27:7b.1SA.027.007 Timpul cît a locuit David în ţara Filistenilor a fost de un an şi patru luni.

27:8b.1SA.027.008 David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra Gheşuriţilor, Ghirziţilor şi Amaleciţilor; căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela pînă la Şur şi pînă în ţara Egiptului.

27:9b.1SA.027.009 David pustia ţinutul acesta; nu lăsa cu viaţă nici bărbat nici femeie, le lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, şi apoi se întorcea şi se ducea la Achiş.

27:10b.1SA.027.010 Achiş zicea: ,,Unde aţi năvălit azi?`` Şi David răspundea: ,,Spre miazăzi de Iuda, spre miazăzi de Ierahmeeliţi şi spre miazăzi de Cheniţi.``

27:11b.1SA.027.011 David nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat; ,,căci``, se gîndea el, ei ,,ar putea să vorbească împotriva noastră şi să zică: ,,Aşa a făcut David.`` Şi acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cît a locuit în ţara Filistenilor.

27:12b.1SA.027.012 Achiş se încredea în David, şi zicea: ,,S'a făcut urît poporului său Israel, şi va rămînea în slujba mea pe vecie.``

28

28:1b.1SA.028.001 Pe vremea aceea, Filistenii şi-au strîns taberile şi au făcut o oştire ca să pornească cu război împotriva lui Israel. Achiş a zis lui David: ,,Să ştii că vei veni cu mine la oştire, tu şi oamenii tăi.``

28:2b.1SA.028.002 David a răspuns lui Achiş: ,,Ei bine, vei vedea ce va face robul tău.`` Şi Achiş a zis lui David: ,,De aceea te voi pune păzitorul capului meu în tot timpul.``

28:3b.1SA.028.003 Samuel murise. -Tot Israelul îl plînsese, şi -l îngropaseră la Rama în cetatea lui. Saul îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau.

28:4b.1SA.028.004 Filistenii s'au strîns, şi au venit de au tăbărît la Sunem: Saul a strîns pe tot Israelul şi au tăbărît la Ghilboa.

28:5b.1SA.028.005 La vederea taberii Filistenilor, Saul a fost cuprins de frică, şi un tremur puternic i -a apucat inima.

28:6b.1SA.028.006 Saul a întrebat pe Domnul şi Domnul nu i -a răspuns nici prin vise, nici prin Urim..., nici prin prooroci.

28:7b.1SA.028.007 Atunci Saul a zis slujitorilor lui: ,,Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s'o întreb.`` Slujitorii lui i-au zis: ,,Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.``

28:8b.1SA.028.008 Atunci Saul s'a schimbat, a luat alte haine, şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i -a zis: ,,Spune-mi viitorul chemînd un mort, şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune.``

28:9b.1SA.028.009 Femeia i -a răspuns: ,,Ştii ce a făcut Saul, cum a nimicit din ţară pe ceice cheamă morţii şi pe ceice ghicesc viitorul: pentruce dar întinzi o cursă vieţii mele, ca să mă omori?``

28:10b.1SA.028.010 Saul i -a jurat pe Domnul, şi a zis: ,,Viu este Domnul, că nu ţi se va întîmpla niciun rău pentru aceasta.``

28:11b.1SA.028.011 Femeia a zis: ,,Pe cine vrei să-ţi scol?`` Şi el a răspuns: ,,Scoală-mi pe Samuel.``

28:12b.1SA.028.012 Cînd a văzut femeia pe Samuel, a scos un ţipăt mare, şi a zis lui Saul: ,,Pentruce m'ai înşelat? Tu eşti Saul!``

28:13b.1SA.028.013 Împăratul i -a zis: ,,Nu te teme de nimic; dar ce vezi?`` Femeia a zis lui Saul: ,,Văd o fiinţă dumnezeiască sculîndu-se din pămînt.``

28:14b.1SA.028.014 El i -a zis: ,,Cum e la chip?`` Şi ea a răspuns: ,,Este un bătrîn care se scoală, şi este învelit cu o mantie.`` Saul a înţeles că era Samuel, şi s'a plecat cu faţa la pămînt, şi s'a închinat.

28:15b.1SA.028.015 Samuel a zis lui Saul: ,,Pentruce m'ai turburat, chemîndu-mă?`` Saul a răspuns: ,,Sînt într'o mare strîmtoare: Filistenii îmi fac război, şi Dumnezeu S'a depărtat dela mine; nu mi -a... răspuns nici prin prooroci, nici prin vise. Şi te-am chemat să-mi arăţi ce să fac.``

28:16b.1SA.028.016 Samuel a zis: ,,Pentruce mă întrebi pe mine cînd Domnul S'a depărtat de tine şi S'a făcut vrăjmaşul tău?

28:17b.1SA.028.017 Domnul îţi face aşa cum îţi vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăţia din mînile tale, şi a dat -o altuia, lui David.

28:18b.1SA.028.018 N'ai ascultat de glasul Domnului, şi n'ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mîniei Lui: de aceea îţi face Domnul aşa astăzi.

28:19b.1SA.028.019 Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mînile Filistenilor. Mîne, tu şi fiii tăi, veţi fi împreună cu mine şi Domnul va da tabăra lui Israel în mînile Filistenilor.``

28:20b.1SA.028.020 Îndată Saul a căzut la pămînt cît era de lung, şi cuvintele lui Samuel l-au umplut de groază; nu mai avea nici o putere, căci nu mîncase toată ziua şi toată noaptea.

28:21b.1SA.028.021 Femeia a venit la Saul, şi, văzîndu -l foarte înspăimîntat, i -a zis: ,,Iată că roaba ta ţi -a ascultat glasul; mi-am pus viaţa în primejdie, ascultînd de cuvintele pe care mi le-ai spus.

28:22b.1SA.028.022 Ascultă acum, şi tu, glasul roabei tale, şi lăsă-mă să-ţi dau o bucată de pîne, ca să mănînci şi să prinzi putere ca să porneşti la drum.``

28:23b.1SA.028.023 Dar el n'a vrut, şi a zis: ,,Nu mănînc nimic!`` Slujitorii lui şi femeia au stăruit de el pînă i -a ascultat. S'a sculat dela pămînt, şi a şezut pe pat.

28:24b.1SA.028.024 Femeia avea la ea un viţel gras, pe care l -a tăiat în grabă; a luat făină, a frămîntat -o, şi a copt azimi.

28:25b.1SA.028.025 Le -a pus înaintea lui Saul şi înaintea slujitorilor lui, şi au mîncat. Apoi s'au sculat şi au plecat chiar în noaptea aceea.

29

29:1b.1SA.029.001 Filistenii îşi strînseseră toate oştile la Afec, şi Israel tăbărîse la fîntîna lui Izreel.

29:2b.1SA.029.002 Domnii Filistenilor au înaintat cu sutele şi miile lor; şi David şi oamenii lui mergeau mai la coadă cu Achiş.

29:3b.1SA.029.003 Domnii Filistenilor au zis: ,,Ce caută Evreii aceştia aici?`` Şi Achiş a răspuns domnitorilor Filistenilor: ,,Acesta este David, slujitorul lui Saul, împăratul lui Israel. De mult este cu mine, şi n'am găsit nici cel mai mic lucru de care să -l învinuiesc, dela venirea lui şi pînă în ziua de azi.``

29:4b.1SA.029.004 Dar domnitorii Filistenilor s'au mîniat pe Achiş, şi i-au zis: ,,Trimete înapoi pe omul acesta, ca să se întoarcă în locul unde l-ai aşezat; să nu se pogoare cu noi pe cîmpul de bătaie, ca să nu ne fie vrăjmaş în timpul luptei. Şi cum ar putea să se facă omul acesta plăcut stăpînului său, decît cu capetele oamenilor noştri?

29:5b.1SA.029.005 Nu este acesta David pentru care cîntau jucînd: ,Saul şi -a bătut miile lui, Iar David zecile lui de mii?``

29:6b.1SA.029.006 Achiş a chemat pe David, şi i -a zis: ,,Viu este Domnul că eşti un om curat la suflet, şi-mi place să te văd mergînd şi venind cu mine în tabără, căci n'am găsit nimic rău în tine, dela venirea ta la mine pînă în ziua de azi; dar nu eşti pe placul domnitorilor.

29:7b.1SA.029.007 Întoarce-te dar şi mergi în pace, ca să nu faci nimic neplăcut înaintea domnitorilor Filistenilor.``

29:8b.1SA.029.008 David a zis lui Achiş: ,,Dar ce am făcut, şi cei ai găsit în robul tău, de cînd sînt la tine pînă în ziua de azi, ca să nu merg să lupt împotriva vrăjmaşilor domnului meu, împăratul?``

29:9b.1SA.029.009 Achiş a răspuns lui David: ,,Ştiu că eşti plăcut înaintea mea ca un înger al lui Dumnezeu; dar domnitorii Filistenilor au zis: ,,Să nu se suie cu noi la luptă.``

29:10b.1SA.029.010 Astfel, scoală-te dis de dimineaţă, tu şi slujitorii stăpînului tău, cari au venit cu tine; sculaţi-vă dis de dimineaţă, şi plecaţi de îndată ce se va lumina.``

29:11b.1SA.029.011 David şi oamenii lui s'au sculat de noapte de tot, ca să plece dimineaţa, şi să se întoarcă în ţara Filistenilor. Şi Filistenii s'au suit la Izreel.

30

30:1b.1SA.030.001 Cînd a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Ţiclag, Amaleciţii năvăliseră în partea de miazăzi şi în Ţiclag. Ei nimiciseră şi arseseră Ţiclagul,

30:2b.1SA.030.002 după ce luaseră prinşi pe femei şi pe tot cei ce se aflau acolo, mici şi mari. Nu omorîseră pe nimeni, dar luaseră totul şi plecaseră.

30:3b.1SA.030.003 David şi oamenii lui au ajuns în cetate, şi iată că era arsă; şi nevestele, fiii şi fiicele lor, fuseseră luate prinse.

30:4b.1SA.030.004 Atunci David şi poporul care era cu el au ridicat glasul, şi au plîns pînă n'au mai putut plînge.

30:5b.1SA.030.005 Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel, şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate şi ele.

30:6b.1SA.030.006 David a fost în mare strîmtroare, căci poporul vorbea să -l ucidă cu pietre, pentru că toţi erau amărîţi în suflet, fiecare din pricina fiilor şi fetelor lui. Dar David s'a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.

30:7b.1SA.030.007 El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: ,,Adu-mi efodul!`` Abiatar a adus efodul la David.

30:8b.1SA.030.008 Şi David a întrebat pe Domnul: ,,Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?`` Domnul i -a răspuns: ,,Urmăreşte -o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.``

30:9b.1SA.030.009 Şi David a pornit, el şi cei şase sute de oameni cari erau cu el. Au ajuns la pîrîul Besor, unde s'au oprit cei ce rămîneau la coadă.

30:10b.1SA.030.010 David i -a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni; dar două sute de oameni s'au oprit, fiind prea obosiţi ca să mai treacă pîrîul Besor.

30:11b.1SA.030.011 Pe cîmp au dat peste un om Egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănînce pîne şi să bea apă,

30:12b.1SA.030.012 şi i-au mai dat şi o legătură de smochine şi două legături de stafide. După ce a mîncat, i-au venit iarăş puterile, căci nu mîncase şi nu băuse apă de trei zile şi trei nopţi.

30:13b.1SA.030.013 David i -a zis: ,,Al cui eşti, şi de unde eşti?`` El a răspuns: ,,Sînt un băiat egiptean, în slujba unui Amalecit, şi de trei zile stăpînul meu m'a părăsit pentrucă eram bolnav.

30:14b.1SA.030.014 Am năvălit în partea de miazăzi a Cheretiţilor, pe ţinutul lui Iuda şi la miazăzi de Caleb, şi am ars Ţiclagul.``

30:15b.1SA.030.015 David i -a zis: ,,Vrei să mă duci la oastea aceasta?`` Şi el a zis: ,,Jură-mi pe Numele lui Dumnezeu că nu mă vei omorî şi nu mă vei da pe mîna stăpînului meu, şi te voi pogorî la oastea aceasta.``

30:16b.1SA.030.016 El i -a slujit astfel de călăuză. Şi Amaleciţii erau risipiţi pe tot ţinutul, mîncînd, bînd şi jucînd, de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din ţara Filistenilor şi din ţara lui Iuda.

30:17b.1SA.030.017 David i -a bătut din zorii zilei pînă a doua zi seara, şi n'a scăpat niciunul din ei, afară de patru sute de tineri, cari au încălecat pe cămile şi au fugit.

30:18b.1SA.030.018 David a scăpat astfel tot ce luaseră Amaleciţii, şi a scăpat şi pe cele două neveste ale lui.

30:19b.1SA.030.019 Nu le -a lipsit nimeni, dela mic pînă la mare, nici fiu, nici fiică, nici un lucru din pradă, nimic din ce li se luase: David a adus înpoi totul.

30:20b.1SA.030.020 Şi David a luat toate oile şi toţi boii; şi cei ce mînau turma aceasta şi mergeau în fruntea ei, ziceau: ,,Aceasta este prada lui David!``

30:21b.1SA.030.021 David a ajuns la cei două sute de oameni cari fuseseră prea obosiţi ca să mai meargă după el şi pe cari -i lăsase la pîrîul Besor. Ei au ieşit înaintea lui David şi înaintea poporului care era cu el. David s'a apropiat de ei, şi i -a întrebat de sănătate.

30:22b.1SA.030.022 Toţi oamenii răi şi de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvîntul şi au zis: ,,Fiindcă n'au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat -o, ci doar să-şi ia fiecare nevasta şi copiii, şi să plece.``

30:23b.1SA.030.023 Dar David a zis: ,,Să nu faceţi aşa, fraţilor, cu ce ne -a dat Domnul; căci El ne -a păzit şi a dat în mînile noastre ceata care venise împotriva noastră.

30:24b.1SA.030.024 Şi cine v'ar asculta în privinţa aceasta? Partea trebuie să fie aceeaş atît pentru cel ce s'a pogorît pe cîmpul de bătaie cît şi pentru cel ce a rămas la calabalîcuri; s'o împartă deopotrivă.

30:25b.1SA.030.025 Lucrul acesta a rămas de atunci şi pînă în ziua de azi o lege şi un obicei în Israel.

30:26b.1SA.030.026 Cînd s'a întors la Ţiclag, David a trimes o parte din pradă bătrînilor lui Iuda, prietenilor săi, spunîndu-le aceste cuvinte: ,,Iată darul pe care vi -l fac din prada luată dela vrăjmaşii Domnului!``

30:27b.1SA.030.027 A trimes celor din Betel, celor din Ramot dela miază zi, celor din Iatir,

30:28b.1SA.030.028 celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eştemoa,

30:29b.1SA.030.029 celor din Racal, celor din cetăţile Ierahmeeliţilor, celor din cetăţile Cheniţilor,

30:30b.1SA.030.030 celor din Horma, celor din Cor-Aşan, celor din Atac,

30:31b.1SA.030.031 celor din Hebron, şi în toate locurile pe cari le străbătuse David cu oamenii lui.

31

31:1b.1SA.031.001 Filistenii s'au luptat cu Israel, şi bărbaţii lui Israel au luat -o la fugă dinaintea Filistenilor, şi au căzut ucişi pe muntele Ghilboa.

31:2b.1SA.031.002 Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui, şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchişua, fiii lui Saul.

31:3b.1SA.031.003 Saul a fost prins în toiul luptei; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit greu.

31:4b.1SA.031.004 Saul a zis atunci celui ce -i ducea armele: ,,Scoate-ţi sabia, şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine.`` Cel ce -i ducea armele n'a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi -a luat sabia, şi s'a aruncat în ea.

31:5b.1SA.031.005 Cel ce ducea armele lui Saul, văzîndu -l mort, s'a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el.

31:6b.1SA.031.006 Astfel au perit în acelaş timp şi în aceeaş zi, Saul şi cei trei fii ei lui, cel ce -i purta armele, şi toţi oamenii lui.

31:7b.1SA.031.007 Cei din Israel, cari erau dincolo de vale şi dincolo de Iordan, văzînd că oamenii lui Israel fugeau şi să Saul şi fiii lui muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au luat -o şi ei la fugă. Şi Filistenii au venit şi s'au aşezat în ele.

31:8b.1SA.031.008 A doua zi, Filistenii au venit să desbrace pe cei morţi, şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa.

31:9b.1SA.031.009 Au tăiat capul lui Saul, şi i-au luat armele. Apoi au trimes să dea de veste prin toată ţara Filistenilor în casele idolilor lor şi în popor.

31:10b.1SA.031.010 Au pus armele lui Saul în casa Astarteelor, şi i-au atîrnat trupul pe zidurile Bet-Şanului.

31:11b.1SA.031.011 Cînd au auzit locuitorii Iabesului din Galaad ce au făcut Filistenii lui Saul,

31:12b.1SA.031.012 toţi vitejii s'au sculat, au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s'au întors la Iabes, unde le-au ars;

31:13b.1SA.031.013 le-au luat oasele, şi le-au îngropat subt stejarul din Iabes. Şi au postit şapte zile


Holder of rights
Multilingual Bible Corpus

Citation Suggestion for this Object
TextGrid Repository (2025). Romanian Collection. 1 Samuel (Romanian). 1 Samuel (Romanian). Multilingual Parallel Bible Corpus. Multilingual Bible Corpus. https://hdl.handle.net/21.11113/0000-0016-B3AF-9